Conducerea Partidului Naţional Liberal (PNL) a făcut vineri, un apel către partidele aflate în coaliţia de guvernare să susţină moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, pe care liberalii o vor depune, luni, la Parlament.
'Avem un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupţie care refuză să facă un gest elementar, un gest igienic şi anume să-şi dea demisia. Din păcate refuză acest gest normal, care ar reprezenta, cred eu, exact ceea ce interesul naţional în acest moment o cere. Mai mult, premierul nu doar că nu îşi dă demisia, în acest moment singura sa reacţie este de a ataca procurorul de caz, gest pe care cred că nici un parlamentar nu ar trebui să si-l permită vreodată. Pot spune cu toată responsabilitatea că acest gest este prea mult chiar şi pentru Victor Ponta. Cu un prim-ministru trimis în judecată şi menţinut în funcţie, România pare un stat care tolerează corupţia, pare un stat care, din păcate, se degradează', a declarat Alina Gorghiu.
Preşedinte PNL a făcut un apel către partidele aflate în coaliţia de guvernare să pună în prim-plan interesul naţional.
'La fel de vinovaţi precum Ponta ar părea şi cei care îl susţin din cadrul coaliţiei aflate la guvernare, pentru că le-am solicitat ieri să se disocieze de Ponta şi să ţină cont de interesul ţării şi să-i retragă sprijinul. (...) Fac un apel apăsat către toţi cei care sunt parlamentari şi se află în coaliţia care susţine Guvernul să analizeze cu înţelepciune situaţia şi să ia o decizie în interesul României şi să susţină moţiunea', a mai spus Alina Gorghiu.
Liderii PNL au menţionat că 'moţiunea de cenzură pe tema lipsei de credibilitate a Guvernului, generată de problemele în Justiţie ale premierului' va fi depusă luni în Parlament, decizia fiind luată în cadrul şedinţei Colegiului Director Naţional al partidului, desfăşurată, vineri, la Poiana Braşov.
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a adăugat că în ziua în care se va discuta moţiunea de cenzură va fi organizat un miting la Palatul Parlamentului din Bucureşti. agerpres.ro