x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Voi fi ultima care va anunţa unde va candida, importantă e lista PNL

Alina Gorghiu: Voi fi ultima care va anunţa unde va candida, importantă e lista PNL

08 Oct 2016   •   21:05
Alina Gorghiu: Voi fi ultima care va anunţa unde va candida, importantă e lista PNL

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, că va anunţa ultima dintre colegii săi de partid unde anume va candida pentru alegerile parlamentare şi a subliniat că mai important este ce fel de liste şi ce profil de candidat vor prezenta liberalii în faţa electoratului.

"Nimeni nu ştie în momentul acesta unde voi candida şi nici nu o să ştie nimeni, voi fi ultimul care va anunţa unde va candida. Tocmai pentru că mi se pare nerelevantă candidatura Alinei Gorghiu, mi se pare mult mai important ce fel de liste sau de profil de candidat vom avea, dacă vom îndeplini criteriile de integritate şi eu vă garantez asta", a declarat preşdintele PNL la finalul CNC al partidului, întrebată despre locul unde va candida la parlamentare.

Gorghiu a precizat că, marţi, PNL va depune listele pentru diaspora, urmând ca în jurul datei de 20 octombrie să le prezinte şi pe cele la nivel naţional.

"Marţi, dacă nu mă înşel, deja vom depune listele pentru diaspora şi veţi vedea listele noastre de parlamentari pentru diaspora şi spre sfârşitul lunii veţi vedea în jur de 20 octombrie lista de parlamentari pentru nivel naţional", a declarat preşedintele PNL.

Întrebată dacă a mai vorbit cu premierul Dacian Cioloş şi dacă s-au făcut alţi paşi în vederea unei viitoare colaborări a acestuia cu PNL, Gorghiu a spus:"Rămâne să decidă domnia sa dacă şi în ce măsură va dori o colaborare viitoare".

Ea a adăugat că în PNL sunt discutate mai multe variante în ceea ce priveşte funcţia de premier, întrebată dacă liberalii au o variantă de rezervă.

"Sunt foarte multe variante discutate în PNL, evident că întotdeauna mergem cu mai multe scenarii, nu doar cu unul. Nu aş vrea să mai vorbesc în acest moment despre prim-ministru pentru că prima noastră provocare şi foarte urgentă este finalizarea listelor de Parlament. (...) Nu este nicio grabă pentru primul ministru astăzi, gândiţi-vă că aceste alegeri sunt pentru Parlament. Vom avea alte teme de discutat în campanie (...) Primul ministru va fi desemnat ulterior de majoritate", a mai declarat preşedintele PNL.

Sursa: AGERPRES

×