Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, ambasadorul Olandei la București, a declarat, vineri, că posibilitatea amânării aderării României la spațiul Schengen chiar și cu cinci ani este posibilă, informează Calea Europeană. El a explicat că o astfel de decizie nu este exclusă dacă România nu-și va rezolva problemele, arătând totodată că îndeplinirea anumitor condiții nu duce la uitarea problemelor care blochează, în acest moment, aderarea Bucureștiului la Schengen.
"Îndeplinirea unor condiții nu rezolvă neapărat problemele care blochează în acest moment aderarea României la spațiul Schengen”, a spus diplomatul, care a precizat că ţara noastră trebuie să dezvolte reforme în cadrul justiţiei, să arate rezultate în lupta contra criminalităţii organizate şi contra corupţiei şi, bineînţeles, să-şi asigure credibilitate instituţională.
Ieri, premierul Victor Ponta a declarat, la Bruxelles, unde a participat la summitul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE), că "aderarea la Schengen nu va mai fi principalul nostru subiect de discuţie pe plan european".
"Cred că trebuie să ne concentrăm pe celelalte reproşuri şi îngrijorări. Şi anume, ce facem cu situaţia romilor, să explicăm foarte clar că nu vor fi 20 de milioane de români care vin să lucreze toţi în Germania sau Marea Britanie şi să explicăm, mai ales aici trebuie să facem o schimbare de strategie, să vorbim despre rolul pozitiv al cetăţenilor români în diverse societăţi şi economii. Cât de mult înseamnă ce fac românii pentru economia Germaniei, ce înseamnă pentru Marea Britanie, pentru că dacă rămânem blocaţi doar în discuţia că vin românii şi iau locurile de muncă nu vom rezolva niciodată acest lucru", a spus Ponta.