x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: E o idee bună ca Boc "să se gândească la ceva când guvernează"

Antonescu: E o idee bună ca Boc "să se gândească la ceva când guvernează"

26 Apr 2009   •   00:00

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, referindu-se la solicitarea şefului statului ca Emil Boc să se mai gândească la Ordonanţa 37, că e o idee bună ca premierul "să se gândească la ceva când guvernează", invocând faptul că s-a creat o criză internă paralelă cu cea mondială.



"Am asistat ieri la un nou episod din piesa de teatru ce va fi repetată probabil în acest an, cu acelaşi actor principal, domnul preşedinte Traian Băsescu şi aceiaşi figuranţi, domnul preşedinte Geoană, domnul preşedinte şi fost primar, Emil Boc şi mai nou, domnul ministru Berceanu. Domnul Boc a asumat în numele Guvernului PD- PSD, o OUG aşteptată de armata clientelară portocalie şi cea roşie, care aşteaptă şi mai demult în teritoriu. (...) Şi Traian Băsescu spune că îl roagă respectuos pe Boc să se mai gândească, pentru că nu e chiar foarte bună OUG asta", a comentat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a subliniat că "rugămintea" preşedintelui Băsescu a fost aplaudată şi de el, adăugând că "e o idee bună ca domnul Boc să se gândească la ceva când guvernează".

"Să încerce să mai şi gândească. Nu e greu, poţi să greşeşti, dar trebuie să încerci. Azi, Berceanu, ultimul actor intrat în scenă, arată că într-adevăr poate ar fi bine ca Guvernul să se mai gîndească, pentru a arăta că probabil urmează să ne confruntăm cu acest tipar: Guvernul mai nenoroceşte pe cineva, domnul Traian Băsescu care a năşit Guvernul, l-a curăţat de păduchi, l-a aranjat, l-a scos nou-nouţ, şi l-a asumat, văd că nu-şi mai asumă. Ce facem în România? E criză, cineva trebuie să conducă. Dacă Boc dă o OUG şi Băsescu mâine, într-un context electoral, îl roagă să se mai gândească, unde ajungem? La ce regim politic ajungem? Cine pe cine roagă, cine îşi asumă răspunderea?", s-a întrebat Antonescu.

El a menţionat că explicaţia lui Boc referitoare la Ordonanţa 37, despre care a spus că "este necesară pentru a promova competenţa", este "strigătoare la cer", l-a criticat pe Geoană care, "uşor stingherit" şi îngrijorat de sărăcie, "parcă n-ar fi chiar de acord cu ceva ce a produs Guvernul în care PSD e la paritate cu PDL" , dar şi pe preşedintele Traian Băsescu pentru discursul său "prietenos", de sâmbătă, la adresa UDMR.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic domnul