x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Atac DUR al lui Traian Băsescu: ”Gigi Becali era ultimul nimic de care mă puteam ocupa”

Atac DUR al lui Traian Băsescu: ”Gigi Becali era ultimul nimic de care mă puteam ocupa”

21 Noi 2016   •   21:30
Atac DUR al lui Traian Băsescu: ”Gigi Becali era ultimul nimic de care mă puteam ocupa”
Sursa foto: Adrian Manolache

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a intervenit, în direct, la România TV unde a făcut dezvăluiri incredibile din dosarele a trei grei din politica românească.

Băsescu s-a enervat rău din cauza acuzaţiilor lui Gigi Becali, Adrian Năstase şi Decebal Traian Remeş. Toți au spus, de-a lungul anilor, că ei au făcut pușcărie din cauza lui Băsescu.

Fostul președinte s-a enervat atît de tare încît a coborît nivelul dialogului.

„Le spun lui Gigi Becali, Remeş, Adrian Năstase. Toţi ăştia după ce au fost condamnaţi, m-au acuzat pe mine. Eu am avut o poziţie neutră. Nu am intervenit nici la fratele meu, chiar dacă eu cred că a fost o înscenare. Gigi Becali era ultimul nimic de care mă puteam ocupa. Aveam probleme cu politica externă. Stăteam eu de capul golanilor din fotbal?! Asta a constatat justiţia”, a tunat Băsescu.

 

×