x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Autoritatea Electorală Permanentă suspendă verificarea subvenţiilor primite de partide de la Bugetul de stat

Autoritatea Electorală Permanentă suspendă verificarea subvenţiilor primite de partide de la Bugetul de stat

14 Mar 2019   •   14:56
Autoritatea Electorală Permanentă suspendă verificarea subvenţiilor primite de partide de la Bugetul de stat

Verificările efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă la partidele politice privind subvenţiile primite de la bugetul statului în anii 2017 şi 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale şi vor fi reluate, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi, conform unui calendar de control agreat de ambele părţi, informează AEP.
"Controalele la toate formaţiunile politice privind subvenţiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut. Niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României'', se arată într-un comunicat al AEP, transmis joi AGERPRES.
Potrivit AEP, în data de 16 ianuarie, Curtea de Conturi a transmis Autorităţii Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvenţiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 şi 2018, şi anume în perioada 26 august - 12 noiembrie 2019.
În data de 12 martie, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curţii de Conturi o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acţiunilor de control simultan pentru fiecare formaţiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curte, menţionează sursa citată.
AEP precizează că, potrivit Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, controlul subvenţiilor de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi, conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, prin protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă şi Curtea de Conturi a României, cele două instituţii trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor desfăşura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat.
Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituţii trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acţiunilor de control simultan la partidele politice finanţate de la bugetul de stat, pentru anul următor. 

AGERPRES

×