x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu validează miniştrii noului Guvern după ce Ponta a acceptat să îşi asume răspunderea pentru noul program de guvernare

Băsescu validează miniştrii noului Guvern după ce Ponta a acceptat să îşi asume răspunderea pentru noul program de guvernare

05 Mar 2014   •   17:17
Băsescu validează miniştrii noului Guvern după ce Ponta a acceptat să îşi asume răspunderea pentru noul program de guvernare

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va valida miniştrii noului Guvern după ce a obţinut de la premierul Victor Ponta promisiunea de a-şi asuma răspunderea pe noul program de guvernare.

"Astăzi, după ceremonia de investire a domnului Oprea la Interne am avut o nouă discuţie cu domnul Ponta. Am ajuns la un acord. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un nou program, în consecinţă eu voi valida astăzi, la ora 18:00, miniştrii care au trecut ieri prin Parlament. Sper ca aşa cum eu îmi respect partea din acord, să o facă şi cei din Guvern", a spus Băsescu.

"Sesizarea făcută de parlamentarii PDL şi cei ai partidului Mişcarea Populară va continua să producă efecte dacă nu o retrag ei. Mie mi se pare foarte important ca în această situaţie Curtea Constituţională să se pronunţe pentru că este o situaţia absolut nouă. Noi am mai avut cazuri în care un partid a plecat de la guvernare, dar nu s-a schimbat programul de guvernare pentru că nu a venit alt partid în Guvern. Nici denumirea partidului nu s-a schimbat. Aici avem o situaţie nouă. PNL pleacă din Guvern şi vine UDMR. Cred că e important ca Curtea Constituţională să se pronunţe mai ales că parlamentarii PDL şi MPM au solicitat un lucru pe care l-am solicitat şi eu", a adăugat Băsescu.

Preşedintele a spus că a ajuns la un acord cu premierul pentru a nu prelungi inutil un guvern format din miniştri interimari.

"În cazul în care nu ajungeam la un acord ar fi fost o prelungire a Guvernului cu foarte mulţi interimari. Nu suntem într-o criză guvernamentală, însă suntem într-o situaţie inedită în aceea că avem miniştri trecuţi prin Parlament şi în acelaşi timp menţinem interimari. Această perioadă s-ar fi putut prelungi foarte mult. Dacă sâmbătă Curtea Constituţională va fi constatat că trebuie să fie un program de guvernare nou, procesul ar fi durat foarte mult, pentru că obliga la aşteptare până se depunea programul şi se derulau toate procedurile parlamentare, inclusiv poate cu o moţiune de cenzură. De aceea, împreună cu premierul am ajuns la acest acord bazat foarte mult pe promisiunea fiecăruia de a-şi respecta cuvântul", a mai spus Băsescu. 

×