x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Birchall: Diaspora este ambasada sufletului şi a tradiţiilor româneşti în lume

Birchall: Diaspora este ambasada sufletului şi a tradiţiilor româneşti în lume

27 Mai 2018   •   19:30
Birchall: Diaspora este ambasada sufletului şi a tradiţiilor româneşti în lume

Diaspora "este ambasada sufletului şi a tradiţiilor româneşti în lume", apreciază viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, într-un mesaj transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni.

"Începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai este aniversată Ziua românilor de pretutindeni, în semn de preţuire pentru toţi compatrioţii noştri care locuiesc, lucrează sau studiază în afara graniţelor. Este un moment de sărbătoare a identităţii noastre culturale în comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării şi pentru familiile de acasă", arată vicepremierul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Ea vorbeşte despre importanţa comunităţilor de români din lume.

"Răspândiţi în toate colţurile lumii, românii din diaspora sunt apreciaţi în comunităţile în care activează şi îşi reprezintă cu cinste ţara. Diaspora este ambasada sufletului şi a tradiţiilor româneşti în lume şi o parte integrantă a poporului nostru", afirmă Birchall. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ana birchall