x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bodog: Doctoratul meu nu are absolut nicio problemă

Bodog: Doctoratul meu nu are absolut nicio problemă

04 Ian 2017   •   15:38
Bodog: Doctoratul meu nu are absolut nicio problemă

Florian Bodog, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, a declarat miercuri că doctoratul său nu are "nicio problemă", iar teza se găseşte la Biblioteca Naţională. 

"E o confuzie. Doctoratul meu nu are absolut nicio problemă. Eu am fost făcut conducător de doctorat de către Ministerul Educaţiei. În luna mai anul trecut, o publicaţie din Oradea a făcut o sesizare la Ministerul Educaţiei. Ministerul Educaţiei nu a luat absolut nicio măsură, pentru că sesizarea nu se încadra în limita legii şi nici nu avea bază legală pentru acest lucru, iar la sfârşitul lunii septembrie - început de octombrie, în momentul la care se făceau listele pentru noul Parlament, mi s-a retras conducerea de doctorat. Această decizie a ministerului am considerat-o nelegală şi am atacat-o în justiţie la Curtea de Apel Oradea şi aştept răspunsul", a precizat Bodog, la Palatul Parlamentului, întrebat în legătură cu această chestiune. 

El a spus că teza sa doctorat a fost depusă în trei exemplare în momentul susţinerii şi se găseşte la Biblioteca Naţională. 

"Nu ştiu de ce, practic, în Biblioteca Universităţii din Oradea nu se mai găsesc tezele din 2001 încoace decât foarte puţine şi asta datorită faptului că biblioteca s-a mutat dintr-un local vechi într-o altă clădire nouă. Nu cunosc modul în care a dispărut. Teza mea de doctorat nu a fost niciodată contestată de nimeni, nu am fost niciodată acuzat de plagiat. De altfel, teza mea de doctorat a fost făcută sub conducerea domnului profesor Gicu Ionescu, care a fost rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca. Teza mea de doctorat a fost scrisă toată cu mâna", a susţinut Bodog. AGERPRES

×