x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bucureștenii s-au săturat de Nicușor Dan. Peste 100.000 de semnături pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general

Bucureștenii s-au săturat de Nicușor Dan. Peste 100.000 de semnături pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general

15 Dec 2021   •   12:18
Bucureștenii s-au săturat de Nicușor Dan. Peste 100.000 de semnături pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general

Peste 100.000 de bucureșteni au semnat pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general Nicușor Dan, exprimându-și astfel susținerea demersului inițiat de umaniști.

Modul în care este administrată astăzi Capitala denotă fie incompetență, fie nepăsare față de problemele cu care se confruntă bucureștenii și, de aceea, umaniștii vor continua să strângă semnături pentru organizarea referendumului.

„Nicușor Dan ne-a răpit bucuria revelionului public și a beculețelor de Crăciun, tradiții importante pentru bucureșteni, pentru că nu a avut timp să se organizeze și ca să economisim, dar, pe de altă parte, a aruncat pe fereastră milioane de euro pentru a asfalta în bătaie de joc Bulevardul Mircea Vodă. A definitivat licitații cu firme acuzate anterior de ilegalități majore. Este acuzat că blochează PUZ-ul Sectorului 5, iar primarul umanist Cristian Popescu Piedone îi va cere un miliard de euro despăgubiri. Ca să nu mai amintim de cele 90 de familii abandonate de primarul general în întuneric, pentru că domnia sa refuză refuză să semneze un document. Și astăzi toate aceste familii sunt umilite și ținute în așteptare”, a subliniat Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PPU (social-liberal), președinte interimar al PPU (social-liberal) București.

×