x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Carmen Dan către Cioloş: Aţi uitat să daţi banii înapoi celor ce au donat pentru 'Cuminţenia Pământului'

Carmen Dan către Cioloş: Aţi uitat să daţi banii înapoi celor ce au donat pentru 'Cuminţenia Pământului'

17 Mar 2019   •   20:03
Carmen Dan către Cioloş: Aţi uitat să daţi banii înapoi celor ce au donat pentru 'Cuminţenia Pământului'

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, vicepreşedinte al PSD, a lansat duminică o serie de critici la adresa fostului premier Dacian Cioloş, lider al partidului PLUS, acuzându-l pe acesta că ''defilează cu vorbe şi promisiuni mincinoase''.

''A început campania! ...cel puţin pentru unii, care atunci când puteau nu au făcut nimic, care au stat cuminţi la cutiuţă şi care acum, în preajmă de europarlamentare, via prezidenţiale, şi-au făcut partiduleţe (sau 'prietenii' le-au făcut partiduleţe) cu care promit să răstoarne munţii din loc! Acum sunt dispuşi să facă orice, dar chiar orice, pentru a ajunge să trăiască iarăşi bucuria de a nu face nimic! Şi pentru că fapte nu au în spate, pentru că cifra care îi reprezintă ca politicieni este zero, cu ce ar puteau defila aceşti mici visători şi infatuaţi, în general 'foşti', dacă nu cu vorbe şi promisiuni mincinoase?'', a scris Carmen Dan pe Facebook.

Carmen Dan a arătat că ''singurul proiect'' al guvernării Cioloş - şi anume achiziţionarea sculpturii lui Brâncuşi ''Cuminţenia Pământului'' - a fost un fiasco total, ea acuzându-l pe fostul premier că a uitat să dea banii înapoi oamenilor care au donat.

''Încercând marea cu degetul, domnul Cioloş a descins în periplul campaniei şi prin Teleorman, chit că avea dânsul ceva informaţii că pe acolo lumea nu prea îl apreciază! Ei bine, şi-a luat avânt spre Roşiorii de Vede şi, după ce a coborât din sferele înalte, monsieur Julien a constatat că acolo sunt drumuri bune, aspect care nu poate fi pe placul unui candidat contestat de teleormăneni. Probabil în programul său (foarte posibil o reeditare a lamentabilei Platforme 100) are promisiuni că va umple ţara de autostrăzi. Întrebarea este: Cum veţi reuşi, domnule Cioloş, atât timp cât singurul proiect al guvernării dumneavoastră a fost un fiasco total? Nu mai ştiţi care? Vă aduc eu aminte: sculptura lui Brâncuşi, 'Cuminţenia Pământului'. Sigur aţi uitat, domnule Cioloş, la fel cum aţi uitat să daţi banii înapoi celor care au donat! Sunt convinsă că aşa veţi uita şi toate promisiunile pe care le faceţi în această campanie electorală!'', a arătat Carmen Dan.

Reacţia acesteia a venit după ce Dacian Cioloş a fost în judeţul Teleorman pentru a strânge semnături pentru europarlamentare, acesta criticând, la rândul său, actuala guvernare. El le-a cerut teleormănenilor să aibă curajul propriei analize şi opinii şi să nu se lase manipulaţi.

''Am strâns semnături la Roşiorii de Vede, în Teleorman, şi am întâlnit un grup de pesedişti decis să mă critice. Că aş fi fiul lui Soros, cel fotografiat cu mai mulţi lideri PSD... Că 'guvernul zero'... nu am putut să îi contrazic, e adevărat, pentru că a fost Guvernul zero corupţie. Au ţinut să afle cum mi se par drumurile de la ei din judeţ şi recunosc - se poate circula pe ele, dar adevărul e că uiţi de acest lucru atunci când îţi aduci aminte de Tel Drum, de metrul de şosea care are 80 de centimetri şi de dosarele companiei şi ale lui Liviu Dragnea. Poate ar merita să ne întrebăm câţi kilometri de autostrăzi şi drumuri naţionale s-ar fi putut face cu banii cheltuiţi cu dărnicie pentru acoliţii PSD'', a scris Cioloş pe Facebook.

Acesta a transmis un mesaj teleormănenilor. ''Din inima judeţului lui Liviu Dragnea, din oraşul Vioricăi Dăncilă, am un mesaj pentru toţi cei care vor să trăiască demn: aveţi curajul propriei analize şi opinii, nu va lăsaţi minţiţi şi manipulaţi. Vreţi să votaţi PSD? E dreptul vostru şi el merită a fi respectat. Dar dacă faceţi aşa ceva, atunci ţineţi minte că sunteţi datori să îi trageţi la răspundere pentru minciunile lor atunci când este cazul, aşa cum fiecare om care îşi doreşte să fie votat trebuie tras la răspundere. Nu suntem pesedişti şi restul. Suntem toţi români şi trebuie să ne respectăm între noi. Asta nu a învăţat niciodată Liviu Dragnea, omul care vrea să trăiască din temerile şi nereuşitele noastre'', a spus fostul premier. AGERPRES

×