x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Ivan: Macovei poate primi un premiu pentru "persoana care a făcut cel mai mult rău României"

Cătălin Ivan: Macovei poate primi un premiu pentru "persoana care a făcut cel mai mult rău României"

10 Mar 2013   •   15:19
Cătălin Ivan: Macovei poate primi un premiu pentru "persoana care a făcut cel mai mult rău României"
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Europarlamentarul PDL Monica Macovei poate primi un premiu pentru "persoana care a făcut cel mai mult rău imaginii României", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, informează mediafax.ro.

"Dacă ar fi să dăm un premiu persoanei care a făcut cel mai mult rău imaginii României, cu siguranţă că acesta ar reveni Monicăi Macovei. Prin faptele şi prin declaraţiile sale, a reuşit să ne dea înapoi, ca percepţie a imaginii publice, cu zeci de ani", este de părere purtătorul de cuvânt al PSD.

El susţine că, "în loc să pună umărul la integrarea României în Spaţiul Schengen, pedeliştii preferă să ne pună cât mai multe piedici".

"Monica Macovei să îşi ceară scuze românilor pentru cât de mult rău a făcut ţării vara trecută, şi apoi să vorbească de Schengen. Degeaba este europarlamentar şi stă la Bruxelles dacă habar nu are că domnul Barroso, Comisia Europeană, dar şi Parlamentul European, au spus în mod oficial că între raportul MCV şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu există nicio legătură, fiind două chestiuni distincte", mai spune europarlamentarul.

Cătălin Ivan susţine că, din cauza atitudinii lui Traian Băsescu şi a PDL, faţă de restul statelor europene, România a ajuns acum în asituaţia în care deşi îndeplineşte toate condiţiile din tratatul de aderare, nu e primită în Spaţiul Schengen.

"Atâta timp cât preşedintele României leagă MCV de Schengen, atâta timp cât un europarlamentar român, dna Macovei, spune că între cele două există o legătură naturală, ce pretenţii să avem de la alţii?", se întreabă acesta.

Ivan precizează, pe de altă parte că, de acum încolo, pentru Guvernul USL Schengen rămâne un obiectiv important, însă executivul se va concentra mai mult asupra absorbţiei fondurilor europene, ca principalul obiectiv.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă seară, la Suceava, că intrarea României în Schengen a rămas pe agenda JAI ca urmare a intervenţiei şi insistenţei preşedintelui Traian Băsescu.

"Corlăţean, un mare diplomat, suţinut de Ponta şi de Antonescu, a spus că nu-l interesează Schengen. A decis pentru toţi românii că nu vrem în Schengen, să stăm acasă supăraţi şi când vor vrea ei să ne ia, să ne sune. Asta este ţâfnă şi aplicarea proverbului că - Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul", a spus europarlamentarul PDL.

Ea a arătat că România a vrut în UE şi a intrat fără să fie finalizate reformele în justiţie şi anticorupţie, dar că au fost făcute promisiuni că vor fi realizate.

Macovei a mai explicat că de doi-trei ani MCV este legat de Schengen.

"Nu putem să-l dezlegăm artificial. Este legat MCV de Schengen pentru că spaţiul Schengen este un spaţiu de încredere. Toţi europenii îşi pun încrederea pe umerii românilor şi bulgarilor că vor păzi granţia externă a UE şi trebuie să aibă încredere în noi", a spus europarlamentarul. 

×