x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CEx la PSD - Batalia pe statutul partidului a inceput

CEx la PSD - Batalia pe statutul partidului a inceput

de Dana Piciu    |    03 Feb 2006   •   00:00
CEx la PSD - Batalia pe statutul partidului a inceput

Comitetul Executiv National (CExN) al PSD s-a intrunit ieri in sedinta, tema principala de discutie fiind reprezentata de propunerile de modificare a Statutului partidului.

Comitetul Executiv National al PSD, reunit ieri intr-o sedinta de peste sase ore, a discutat principalele propuneri de modificare a statutului PSD. Acestea sunt centralizate de o Comisie speciala coordonata de Doru Ioan Taracila, urmand sa fie supuse aprobarii Consiliului National, iar, ulterior, Congresului PSD. Cele mai importante modificari ar viza desfiintarea functiei de presedinte executiv si introducerea obligativitatii membrilor de partid asupra carora planeaza anumite acuze de a se suspenda atat din partid, cat si din functia publica detinuta.

CONTRADICTORII. La finalul reuniunii, declaratiile oficialilor partidului au parut insa ca se bat cap in cap. Desi inainte de inceperea sedintei au existat voci care s-au pronuntat pro si contra pe subiectul fierbinte al desfiintarii functiei de presedinte executiv, in timpul CEx-ului, subiectul se pare ca nu a fost dezbatut. Cel putin asa a declarat purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu. "In conditiile in care nu a fost nici o dezbatere, nimeni nu s-a opus", a spus Diaconescu.

Afirmatiile sale sunt insa contrazise de senatorul Doru Taracila care a afirmat ca in CEx s-a discutat si despre posibilitatea eliminarii functiei de presedinte executiv din BPN.

"Un punct de vedere pe care il sustin si eu este ca in BPN sa nu existe functia de presedinte executiv, ci din BPN sa faca parte presedintele, secretarul general si vicepresedintii", a precizat Taracila. Conform afirmatiilor senatorului, nu ar fi existat nici un fel de opozitie fata de aceste propuneri. CONGRES. Vorbind despre modificarile la statut, Taracila a sustinut ca ar fi normal ca acestea sa fie adoptate printr-un Congres extraordinar, pentru a nu mai exista decalajul intre alegerea structurilor de conducere centrale si alegerile din teritoriu. Pe ordinea de zi a CN de azi, aprobata de CexN, nu exista insa un punct privind convocarea unui congres extraordinar, a adaugat senatorul.

O declaratie similara pe aceasta tema a avut si Diaconescu: "In acest moment nu se pune problema sa avem un congres extraordinar, nici pe statut, nici pe altceva".

CRITICI. O apreciere deloc magulitoare la adresa partidului a venit, inainte de sedinta, de la Ion Iliescu, care a acuzat ca de "scaderea imaginii" partidului sunt vinovate "multe persoane" din conducere. Iliescu a refuzat insa sa si nominalizeze persoanele in cauza. Senatorul Iliescu a raspuns raspicat si la intrebarile vizand posibile functii: "Nu vreau nimic. Presedinte fondator sunt. Asta nu trebuie consemnat scriptic nicaieri si nici nu presupune o functie executiva".
×
Subiecte în articol: politic