x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine comentează este exclus din PDL!

Cine comentează este exclus din PDL!

de Dan Tomozei    |    22 Iul 2010   •   00:00

PDL a trecut la executarea membrilor care comentează public deciziile şi dispoziţiile Guvernului Boc. Prof. univ. dr. Corneliu Bucur, fostul director al Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, a fost exclus din partid pentru că, în calitate de consilier judeţean, a comentat deciziile Guvernului Boc.

Liderul PDL Sibiu, senatorul Ion Ariton, a declarat că principalul capăt de acuzare adus lui Corneliu Bucur a fost acela că "se opune măsurilor decise de Guvern cu privire la restructurările personalului bugetar", chiar dacă Bucur a comentat exclusiv maniera în care la nivelul judeţului Sibiu se doreşte făcută restructurarea aparatului administrativ.
Corneliu Bucur a prostestat miercuri, în cadrul plenului Consiliului Judeţean Sibiu, în faţa deciziilor de restructurare şi desfiinţare a instituţiilor de cultură din judeţul Sibiu, ca efect al dispoziţiilor Guvernului Boc de a reduce cheltuielile bugetare. Corneliu Bucur a criticat decizia preşedintelui CJ Sibiu, Martin Bottesch, care a dispus trimiterea în şomaj a peste 160 de persoane din aparatul administrativ angajat exclusiv în instituţiile de cultură din judeţ şi a numai trei persoane din aparatul administrativ al Consiliului Judeţean. "Se doreşte decapitarea culturii în judeţul Sibiu, un judeţ care s-a afirmat drept Capitala Culturală Europeană în 2007", a declarat Corneliu Bucur.

Corneliu Bucur suferă, pentru a doua oară în ultimul an, o sancţiune venită din partea propriului partid după ce a fost eliminat din funcţia de director al Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu prin votul consilierilor judeţeni PDL în echipă cu cei ai FDGR. Ca o curiozitate, astăzi premierul Emil Boc a solicitat şefilor administraţilor locale şi judeţene să nu protejeze aparatele administrative în detrimentul instituţiilor de cultură, fapt revendicat şi de Corneliu Bucur.

×
Subiecte în articol: politic