x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine va moșteni averea secretă a lui Victor Atanasie Stănculescu

Cine va moșteni averea secretă a lui Victor Atanasie Stănculescu

23 Iun 2016   •   11:45
Cine va moșteni averea secretă a lui Victor Atanasie Stănculescu

Dispariţia fostei “eminenţe cenuşii” a revoluţiei lasă în urmă multe enigme, una dintre ele referindu-se chiar la averea sa. Unii spun că Victor Atanasie Stănculescu ar fi fost putred de bogat, scrie ziarulring.ro. Alţii, dimpotrivă, susţin că nu avea mare agoniseală. E drept, nici nu se poate spune că a murit sărac. Mulţi se aşteaptă să apară un testament, un act care să scoată în evidenţă “averea secretă” a generalului Victor Atanasie Stănculescu. Avere pe care se vor bate copiii, nepoţii, dar şi ultima femeie din viaţa lui. Întrebarea este cât de departe va ajunge lupta pentru moştenirea Stănculescu...

A făcut afaceri cu arme, echipamente şi tehnică militară şi strategică înainte şi după 1989. A ocupat funcţii importante şi în regimul comunist, şi în cel postrevoluţionar. După 1990 a fost, pe rând, ministrul apărării şi ministrul industriilor. A înfiinţat o bancă prosperă. A lucrat la unul dintre cele mai importante concerne din lume: Grupul Bali. La un moment dat, presa vremii – „Evenimentul zilei”, prin ’92-’93 – titra pe prima pagină că generalul Victor Atanasie Stănculescu este cel mai bogat român. A fost un mit bogăţia lui? L-au năruit procesele sau poate păcănelele, unde unii spun că juca sume fabuloase?

Averea generalului, la prima vedere

A fost sau nu a fost, la un moment dat, generalul Stănculescu cel mai bogat om din România? Şi, dacă a fost, unde este şi, mai ales, cui rămâne averea lui? Femeia în braţele căreia a murit generalul, doamna Elena P., nu vrea, deocamdată, să vorbească despre modul cum a apărut în viaţa celui care, la un moment dat, era cel mai puternic şi, zic unii, cel mai bogat om din România. Copiii generalului – o fată din prima căsătorie şi un băiat, care-i seamănă leit, dintr-o relatie extraconjugală – sunt departe de Bucureşti şi nu se ştie dacă vor participa azi, în jurul prânzului, la ceremonia de incinerare. Încercând să aflăm mai multe despre eveniment, dar şi despre misterele generalului (inclusiv o posibilă bătălie pe avere), am stat de vorbă cu diverse persoane care l-au cunoscut şi care i-au fost, într-un fel sau altul, aproape în ultima perioadă a vieţii. Cei mai mulţi indică faptul că nu era un om bogat, ba dimpotrivă. Sub protecţia anonimatului, cei consultaţi de “ring” spun că Stănculescu a avut o casă de vacanţă la Săftica (pe care a vândut-o ca să-şi plătească avocaţii) şi o vilă cu două etaje în cartierul Băneasa (în spatele Ambasadei Chinei), unde a locuit mult timp după ce s-a mutat din Primăverii şi unde, în 21 decembrie 2003, prima lui soţie s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Se pare că şi acea casă a vândut-o, având nevoie de bani pentru procese. Alţii spun că fiica lui, cu care nu s-ar fi înţeles prea bine, l-ar fi forţat să o vândă. Mai există un zvon, neconfirmat însă din surse sigure, potrivit căruia în respectiva vilă ar locui fiul femeii cu care generalul şi-ar fi petrecut ultimii ani din viaţă. Cert este că, înainte să moară, Stănculescu locuia în cartierul Dorobanţi, într-un apartament modest cu două camere. Avea o pensie peste medie, în jur de 50 de milioane (lei vechi). Dacă beneficia de o asigurare substanţială, dacă avea bani în conturi, nimeni nu spune deocamdată. Aşa cum nimeni nu spune dacă a lăsat sau nu un testament. E posibil ca, după ce generalul va fi petrecut pe ultimul drum, să înceapă “războiul” pe avere. Deocamdată e liniştea dinaintea furtunii.

×