x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, mesaj pentru liberalii care îl critică: Joc cu mandatul pe masă din prima zi

Ciolacu, mesaj pentru liberalii care îl critică: Joc cu mandatul pe masă din prima zi

de Redacția Jurnalul    |    08 Aug 2023   •   09:30
Ciolacu, mesaj pentru liberalii care îl critică: Joc cu mandatul pe masă din prima zi
Sursa foto: Hepta

Premierul Marcel Ciolacu, lider PSD, transmite liberalilor care îi critică măsurile, că își poate depune mandatul, iar PNL poate prelua guvernarea singur sau cu USR, ori se poate ajunge la anticipate: „Sunt un om foarte răbdător, foarte echilibrat, dar am și eu răbdarea mea”.

„Nu m-a înjurat nimeni. Eu mi-aș dori să mă critice direct. Eu spun că și președintele Nicolae Ciucă, și la PSD mai sunt oameni care mai comentează. Marea majoritate înțeleg cât de importantă este stabilitatea politică și cât de important e să depășim acest moment, care nu este catastrofal. Noi avem și vom avea creștere economică. România nu intră în recesiune, dar are un moment de depășit în ceea ce privește deficitul. Sunt ferm convins că îl vom depăși. dar să pui în contrapondere pierderea a 70 de miliarde de euro, să vină dobânzi... intri într-o instabilitate politică, economică... Nu-și asumă? Eu mi-am pus mandatul pe masă și să revină ei, să conducă singuri sau cu USR”, spune premierul Marcel Ciolacu.

El afirmă că partenerul său de dialog este Nicolae Ciucă.

„Cred că marea majoritate din PSD și PNL înțeleg situația. Nu le aduce niciun vot în plus, cum nici PSD nu îi aduce niciun vot când vorbește PNL de rău, nici PNL nu îi aduce niciun vot în plus când vorbește de PSD. Unii sunt de stânga, unii sunt de dreapta”, adaugă Ciolacu.

Premierul spune că alianța PSD-PNL este singura alianță stabilă.

„Dacă nu se înțeleg aceste lucruri, eu îmi pun mandatul pe masă și ne întoarcem la români. Am și eu răbdarea mea, cum e și corect. Sunt un om foarte răbdător, foarte echilibrat... am alte defecte, e normal, sunt om, dar am și eu răbdarea mea. În joc este destinul nostru”, adaugă Ciolacu.

Premierul a spus că va avea o discuție și cu președintele Klaus Iohannis după ce discuțiile privind măsurile avute în vedere de Guvern vor fi încheiate și înainte ca acestea să fie adoptate de Executiv.

„Voi da înapoi în cazul în care văd că partenerul de coaliție încearcă să nu-și asume... și atunci s-a încheiat. Oricum joc cu mandatul pe masă din prima zi”, a mai spus Ciolacu.

Întrebat dacă „mandatul pe masă” înseamnă anticipate, șeful Guvernului a răspuns: „Dacă nu există alte variante de majorități, n-am nimic împotrivă”.

(sursa: Mediafax)

×