x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Am fost forţaţi de împrejurări să lansăm reforme în domenii unde problemele au fost puse sub preş

Cioloş: Am fost forţaţi de împrejurări să lansăm reforme în domenii unde problemele au fost puse sub preş

06 Oct 2016   •   22:30
Cioloş: Am fost forţaţi de împrejurări să lansăm reforme în domenii unde problemele au fost puse sub preş

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că, în ciuda faptului că Guvernul şi-a asumat un an de tranziţie până la alegeri, a fost forţat de împrejurări să lanseze reforme în anumite domenii unde problemele ''au fost puse sub preş'' în trecut.

"Noi, anul acesta, chiar dacă ne-am asumat un fel de an de tranziţie până la alegeri, o tranziţie cât mai echilibrată posibil şi cât mai onestă, am fost forţaţi de împrejurări de multe ori să lansăm anumite reforme în anumite domenii unde problemele au fost puse sub preş în anii trecuţi şi acum, (...) ca un abces, (...) au ieşit la suprafaţă. (...) Am încercat să lansăm şi un alt fel de a face administraţie, chiar dacă probabil nu se vede încă întotdeauna din afară, un alt mod de a aborda relaţia cu cetăţeanul, un alt mod de a demonstra că putem să ne respectăm pe noi înşine. (...) Sunt câteva lucruri pe care am putut să le facem, altele pe care nu le-am putut face şi în unele domenii probabil chiar am greşit prin modul în care am acţionat, dar eu am preferat să facem şi să greşim şi să învăţăm din greşeli decât să nu facem deloc, de teamă", a afirmat premierul Cioloş, la Summitul Repatriot, de la Banca Naţională a României.

Cioloş a mai spus că reformele trebuie continuate în anii următori, precizând, totodată, că este nevoie de schimbare în România.

"Avem nevoie în România de schimbare în anii următori şi mai ales de schimbarea percepţiilor, de schimbarea mentalităţilor, (...) avem nevoie de curajul de a ne asuma individual schimbările astea, pentru a le putea face în mod colectiv", a arătat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, ţara noastră a ajuns la un stadiu de maturitate colectivă care îi permite "să construiască" împreună cu românii care au plecat în străinătate.

"Cred că România, după Revoluţie, a ajuns acum la un stadiu de maturitate colectivă, în aşa fel încât să poată să construiască împreună cu românii care au plecat. (...) Au fost toate acele discuţii după Revoluţie: 'Unii au stat afară, n-au mâncat salam cu soia ca şi noi' sau 'Sigur, ei s-au dus afară, s-au îmbogăţit, noi ducem greul aici'. Însă de câţiva ani de zile, mai ales generaţia tânără, dar nu numai, a circulat şi circulă mult mai uşor între România şi în afară (...) şi am devenit mult mai permeabili la ceea ce înseamnă afară şi la cum ne raportăm noi faţă de ceea ce înseamnă afară", a mai afirmat Cioloş. AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacia ciolos