x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Creşterea economică nu înseamnă că suntem îndreptăţiţi a doua zi să creştem cheltuielile

Cioloş: Creşterea economică nu înseamnă că suntem îndreptăţiţi a doua zi să creştem cheltuielile

10 Noi 2016   •   19:56
Cioloş: Creşterea economică nu înseamnă că suntem îndreptăţiţi a doua zi să creştem cheltuielile

Premierul Dacian Cioloş a afirmat joi că cifrele bune care arată creştere economică nu trebuie să ducă imediat la o creştere a cheltuielilor iar un Guvern responsabil trebuie să asigure predictibilitate pentru sectorul privat.

"Economia României evoluează bine în ultimii ani dacă ne uităm la cifre (...). Întrebările pe care trebuie să şi le pună un Guvern responsabil şi să caute răspuns la ele ar fi în primul rând cum asigurăm predictibilitatea necesară pentru ca sectorul privat să continue investiţiile în dezvoltare şi pentru ca acest trend să continue. Pentru că nu cred că e cazul să ne lăudăm cu cifre de pe un an pe altul dacă nu vedem înscrise aceste cifre într-o evoluţie pozitivă. (...) Nu cred că faptul că avem pe hârtie această cifră bună de creştere economică înseamnă că suntem îndreptăţiţi a doua zi să creştem cheltuielile, mai ales să creştem cheltuieli care nu duc neapărat la o consolidarea a acestei creşteri economice", a afirmat Cioloş la gala ''Topul Naţional al Firmelor 2016''.

Premierul a insistat asupra nevoii de predictibilitate pentru mediul de afaceri, dar şi asupra reducerii birocraţiei.

"Un alt lucru cerut de mediul de afaceri şi nu numai, chiar şi de cetăţenii români, este reducerea birocraţiei, astfel încât aplicarea actelor normative sau a politicilor fiscale în cazul mediului de afaceri să nu vă impună sarcini administrative inutile. Şi în acest domeniu am făcut câţiva paşi importanţi, nu mulţi, doar câţiva, pentru că vă asigur că avem încă mult de desţelenit în acest domeniu. Administraţia din România a fost foarte productivă în aceşti ultimi ani în a produce birocraţie, deci acest proces trebuie continuat în mod structurat pentru a nu crea mai mult rău decât bine reducând aşa, tăind cu toporul taxele sau dând cu coasa. Ştiţi cum e, când dai cu coasa tai şi fân, tai şi buruieni, dar poţi să mai tai şi lucruri utile. Deci, chiar şi debirocratizarea trebuie făcută structurat şi bine gândit, proiectată pe termen mediu", a mai spus prim-ministrul. www.agerpres.ro

×