x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Guvernul viitor şi Parlamentul îşi vor pune amprenta asupra Legii salarizării unitare

Cioloş: Guvernul viitor şi Parlamentul îşi vor pune amprenta asupra Legii salarizării unitare

28 Sep 2016   •   21:15
Cioloş: Guvernul viitor şi Parlamentul îşi vor pune amprenta asupra Legii salarizării unitare

Premierul Dacian Cioloş le-a transmis, miercuri, reprezentanţilor confederaţiilor patronale şi sindicale reunite în Consiliul Naţional Tripartit că discuţiile pe marginea Legii salarizării unitare vor continua, însă obiectivul nu este ca această lege să fie adoptată în acest mandat şi că viitorul Guvern şi noul Parlament îşi vor pune amprenta asupra acestui document.

"Înţeleg că există o majoritate largă a partenerilor sociali care este de acord să lucreze pe acest proiect, dar, pe de altă parte, pornim la această activitate conştienţi că obiectivul nu este de a-l adopta în acest mandat şi că viitorul Guvern şi Parlament îşi vor pune amprenta asupra acestui document", a afirmat premierul Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit care a avut loc miercuri la Palatul Victoria.

Conform comunicatului, premierul a transmis că Executivul nu intenţionează să promoveze alte ordonanţe de urgenţă pentru noi corecţii în sistemul de salarizare, întrucât acestea ar afecta fondurile care ar putea fi alocate finanţării noii Legi a salarizării unitare.

"Dacă cineva se aşteaptă să venim cu noi ordonanţe, nu cred că e bine. Nici nu e momentul şi nici nu cred că astfel de intervenţii legislative ar rezolva anumite lucruri. Cred că ar fi bine să avem o abordare onestă şi să evităm să potenţăm mişcări care nu sunt constructive şi nu duc la progres. Înţeleg nemulţumirile, consistenţa lor, dar este onest să vă spunem ceea ce putem face şi ceea ce nu putem face. Nu este o soluţie să blocăm ţara în campanie electorală, pentru că nu cred că va avea cineva de câştigat şi o abordare de acest fel nu va ajuta la un progres în perioada următoare", a precizat prim-ministrul.

În ceea ce priveşte stabilirea salariului minim pentru 2017, premierul Dacian Cioloş a apreciat că primele rezultate ale grupului de lucru constituit la Ministerul Muncii pot fi un punct de plecare.

"Stabilirea pentru anul viitor a salariului minim pe economie trebuie să fie rezultatul unei mobilizări din partea sindicatelor şi a patronatelor, pentru a putea avea discuţii consistente, mediate în mod activ de Guvern", a precizat şeful Executivului.

La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, conform sursei citate, că până la sfârşitul lunii octombrie va avea date parţiale din studiul de impact aflat în lucru şi că va exista o nouă întâlnire pentru a evalua progresele făcute pentru a putea fundamenta şi proiecta un mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut garantat în plată, care să ţină cont şi de impactul socio-economic al acestuia.

Dragoş Pîslaru a precizat că rezultatele acestui studiu vor permite grupului de lucru să ia decizii fundamentate şi să faciliteze dialogul dintre Guvern şi partenerii sociali în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim.

La întâlnirea desfăşurată la Palatul Victoria au mai participat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru. www.agerpres.ro

×