x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Nu i-am sugerat nimic ministrului Sănătăţii; decizia demisiei i-a aparţinut

Cioloş: Nu i-am sugerat nimic ministrului Sănătăţii; decizia demisiei i-a aparţinut

09 Mai 2016   •   18:22
Cioloş: Nu i-am sugerat nimic ministrului Sănătăţii; decizia demisiei i-a aparţinut

Premierul Dacian Cioloş a afirmat luni că nu i-a sugerat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, să demisioneze, punctând că acesta a decis să se retragă. 

"Nu i-am sugerat nimic. Am avut o discuţie cu dânsul în timpul weekend-ului, când am pregătit acea întâlnire la Guvern, când am considerat că trebuie să intervenim rapid şi azi dimineaţă am mai avut o discuţie cu dânsul, când mi-a spus că a decis să se retragă", a precizat Cioloş, la Palatul Parlamentului. 

El a anunţat că le-a cerut secretarilor de stat din Ministerul Sănătăţii să vină până miercuri, când va avea loc şedinţa de Guvern, cu proiectul de ordin prin care să definească procedurile privind controlul biocidelor.

"Din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea Ministerului Sănătăţii înţeleg că acele proceduri privind controlul biocidelor nu se definesc prin hotărâre de Guvern, ci prin ordin de ministru şi am cerut secretarilor de stat din minister (...) să vină până miercuri cu proiectul de ordin de ministru prin care să definim şi acele proceduri pe biocide. Am în vedere în zilele următoare să vedem mai multe astfel de acte normative care pot fi decise imediat şi care să completeze sau să clarifice cumva cadrul normativ pe acest subiect", a explicat Cioloş. 

×