x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia Europeană a rambursat României peste 454 de milioane de euro

Comisia Europeană a rambursat României peste 454 de milioane de euro

29 Dec 2017   •   13:40
Comisia Europeană a rambursat României peste 454 de milioane de euro

Comisia Europeană (CE) a transferat României suma de 454,061 milioane de euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plată intermediare transmise de Autorităţile de Management aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

 

Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, sumele rambursate au fost pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), din Fondul de Coeziune (FC) - 338,030 milioane de euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) - 101,652 milioane de euro; pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) - 12,065 milioane de euro şi pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), din Fondul Social European (FSE) - 2,315 milioane de euro.

"Sumele intrate în ţară sunt, de fapt, rezultatul muncii instituţiilor şi beneficiarilor implicaţi în procesul de implementare a investiţiilor finanţate din fonduri europene. Le mulţumesc colegilor mei pentru eforturile depuse în vederea recuperării întârzierilor, astfel încât, iată, la sfârşit de an reuşim să aducem în ţară încă o tranşă de bani europeni", a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu şi energie.

Programul Operaţional Asistenţă  Tehnică  (POAT) reprezintă unul dintre programele operaţionale cu finanţare din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) de care va beneficia România în baza Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană în perioada de programare 2014 - 2020, în cadrul Obiectivului Coeziune.

Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) finanţează proiecte ale administraţiei publice care urmăresc crearea unei administraţii moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiţii şi reglementări de calitate, proceduri clare, simple şi predictibile de funcţionare şi profesionalizarea funcţionarilor publici, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă şi la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. AGERPRES.

×