x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consilierul prezidenţial Cosmin-Ştefan Marinescu: Eliminarea şi reintroducerea accizei pe carburanţi, ilustru exemplu de impredictibilitate

Consilierul prezidenţial Cosmin-Ştefan Marinescu: Eliminarea şi reintroducerea accizei pe carburanţi, ilustru exemplu de impredictibilitate

30 Sep 2017   •   12:20
Consilierul prezidenţial Cosmin-Ştefan Marinescu: Eliminarea şi reintroducerea accizei pe carburanţi, ilustru exemplu de impredictibilitate

Cosmin-Ştefan Marinescu, consilierul prezidenţial pentru politici economice, afirmă vineri, într-o postare pe blogul său, că eliminarea accizei suplimentare la carburanţi în ianuarie 2017 şi apoi reintroducerea acesteia în septembrie este "un ilustru exemplu de impredictibilitate", el prezentând şi statistici ale Comisiei Europene care indică faptul că preţurile la pompă au crescut în ultimele săptămâni. 

"Acciza suplimentară asupra carburanţilor, căci despre ea este vorba, a trebuit mai întâi să fie eliminată (ianuarie 2017), pentru ca mai recent să fie reintrodusă (septembrie 2017). Nu doresc să dezvolt aici motivele acestui stop-and-go fiscal, un ilustru exemplu de impredictibilitate. Doresc doar să evidenţiez impactul accizei asupra preţurilor, în contextul dezbaterilor recente. Pe de o parte, se consideră că eliminarea accizei nu s-a regăsit în scăderea preţurilor carburanţilor în ianuarie 2017. Pe de altă parte, că reintroducerea accizei nu a ridicat deloc preţurile în septembrie 2017, cu alte cuvinte impozitarea ar fi fost perfect neutră. Statistica ne arată, însă, altceva. Şi anume faptul că în ianuarie 2017 preţurile carburanţilor au scăzut, iar în septembrie au crescut (şi probabil vor continua să mai crească, prin cea de-a doua rundă de accizare de 16 bani/litru, de la 1 octombrie)", arată Marinescu. 

Consilierul prezidenţial publică, în postarea pe blog, o serie de grafice statistice, citând ca sursă Weekly Oil Bulletin al Comisiei Europene, din care rezultă că în ianuarie 2017 preţul mediu pe litrul de benzină şi motorină a scăzut cu 7,76 eurocenţi şi, respectiv, 8,43 eurocenţi. "Astfel, în ianuarie 2017, scăderea preţurilor este elocventă, în pas cu acciza", adaugă Cosmin-Ştefan Marinescu. 

Referitor la reintroducerea accizei suplimentare în această lună, el prezintă un grafic din care rezultă o creştere a preţului mediu la pompă la benzină şi motorină de circa 10-15 bani de la începutul lui august până la sfârşitul acestei luni. 

"Ca atare, odată cu introducerea accizei suplimentare, se poate remarca un salt al preţurilor în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie. Totodată, ciclul de ajustare a preţurilor este încă în curs, pe măsură ce se diminuează stocurile neaccizate suplimentar, precum şi prin efectele pe care le va avea cea de-a doua rundă de accizare", evidenţiază Marinescu, care este profesor universitar în cadrul Departamentului de Economie şi Politici Economice de la ASE Bucureşti. 

Totodată, el susţine că scopul argumentaţiei sale este de a arăta că în privinţa carburanţilor "taxarea nu este neutrală în raport cu bunăstarea consumatorilor", deşi admite că accizele sunt absorbite de piaţă şi repartizarea poverii acestora este împărţită între producători şi consumatori. 

"Se înţelege de la sine faptul că dinamica preţurilor nu este una direct proporţională cu amploarea modificării accizelor. De fapt, accizele sunt absorbite de piaţă, prin repartizarea poverii acestora între producători şi consumatori. Distribuţia poverii fiscale este însă diferită, în funcţie de elasticitatea cererii produsului respectiv, de gradul de concurenţă existent pe piaţă, cotaţia preţului petrolului, proporţia taxelor în preţul final al produselor etc. În cazul carburanţilor, de exemplu, taxarea ocupă peste 50% din preţul final, ceea ce măreşte senzitivitatea preţurilor în raport de creşterea taxelor. Însă nu mi-am propus să explic aici de ce preţurile au evoluat aşa cum au evoluat, nici să evidenţiez specificul pieţei carburanţilor din România. Important este să înţelegem că taxarea nu este neutrală în raport cu bunăstarea consumatorilor, astfel încât consumatorii să nu beneficieze de reducerea taxelor şi să nu suporte, parţial, creşterea acestora", concluzionează consilierul prezidenţial. 

Preşedintele Senatului şi lider al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut joi că nu a văzut nicio scumpire la carburanţi după reintroducerea accizei. 

Întrebat dacă s-a discutat în coaliţia de guvernare despre valul de scumpiri anunţat joi de Institutul Naţional de Statistică, Tăriceanu a replicat: "INS a spus că urmează, dar eu nu am văzut nicio scumpire la carburant. Ştiu că s-au întâmplat anumite majorări sau micşorări de preţuri. Nu ştiu dacă aveţi maşină, vă duceţi la benzinărie să cumpăraţi benzină sau motorină? Nu. Păcat, eu mă duc. Sunt nişte diferenţe de preţ foarte mari, care pot să meargă până la 10% între preţurile practicate de diferite reţele de distribuţie şi între staţiile de benzină care sunt de exemplu în Bucureşti, în alte zone din ţară, în Bucureşti şi în afara oraşelor, deci despre ce vorbim?". 

El a adăugat că nu s-a discutat în coaliţie pe această temă. "Nu am discutat. Ce să discutăm? Dacă preţul petrolului, dacă o să crească, o să mai fie majorări de preţuri previzibile, dacă preţul petrolului o să mai scadă, probabil că nu o să mai fie micşorări de preţuri, pentru că societăţile petroliere îşi măresc atunci marja de profit. E o economie de piaţă", a susţinut Tăriceanu. 

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a comentat joi declaraţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu privire la preţul carburanţilor, context în care a spus că acesta este "rupt de realitatea economică". 

"Domnia sa pare pur şi simplu rupt de realitate, chiar de realitatea economică, ceea ce este foarte straniu pentru un fost prim-ministru. De exemplu, dânsul ne spune senin că preţul carburanţilor a rămas neschimbat după introducerea accizei. Domnule Tăriceanu, cred că adevărul îl puteţi afla foarte simplu întrebând orice român, orice cetăţean care a cumpărat combustibil în aceste zile şi care a trebuit să scoată mai mulţi bani din buzunar", a declarat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni. 

Preşedintele Senatului a replicat vineri că şeful statului este îngrijorat de soarta românilor doar atunci când îi convine pentru a critica actualul guvern. 

"Domnule preşedinte, niciun român nu este mulţumit să crească preţul la benzină şi motorină, dar întrebarea pe care mi-o pun este de ce sunteţi îngrijorat de soarta românilor doar când vă convine pentru a critica Guvernul? De ce aţi tăcut mâlc atunci când eliminarea supraaccizei nu s-a regăsit în scăderea preţului la carburanţi la început de 2017? Simplu: pentru că nu aţi fi obţinut niciun potenţial beneficiu electoral, situându-vă pe aceeaşi poziţie cu Guvernul PSD-ALDE", a afirmat vineri liderul ALDE. AGERPRES 

×