x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Convorbire Nicolae Timofti - Klaus Iohannis. Ce au discutat cei doi lideri președinți la telefon

Convorbire Nicolae Timofti - Klaus Iohannis. Ce au discutat cei doi lideri președinți la telefon

22 Ian 2016   •   10:45
Convorbire Nicolae Timofti - Klaus Iohannis. Ce au discutat cei doi lideri președinți la telefon
Sursa foto: Facebook.com

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut joi seara o convorbire telefonică cu președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul căreia a fost discutată actuala situație social-politică de la Chișinău, precum și relațiile dintre cele două state, a anunțat Președinția moldoveană într-un comunicat, citat de antena3.ro.

Președintele Iohannis a subliniat faptul că, prin învestirea noului guvern în Republica Moldova, s-a făcut un pas important pentru depășirea crizei politice și implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precizează comunicatul menționat.

De asemenea, a fost reafirmată disponibilitatea celor două state de a coopera intens în plan politic, economic și social. Președintele Timofti i-a mulțumit omologului său de la București pentru susținerea constantă pe care România o acordă Republicii Moldova.

Potrivit aceluiași comunicat, Klaus Iohannis l-a invitat pe Nicolae Timofti să efectueze o vizită oficială în România, invitație care a fost acceptată, deplasarea șefului statului moldovean la București urmând să aibă loc în viitorul apropiat.

×