Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că plecarea lui Marian Sârbu face parte dintr-un plan de destructurare a PSD-ului, foarte bine pus la punct, şi nu crede că acesta se va duce în grupul lui Oprea doar pentru că „îmbrăţişează” doctrina independenţilor.
„Nu doresc să comentez aspectele politice. Eu am avut faţă de Diaconescu un gest în afara politicii. Situaţia unui om care e pus în situaţia de a fi monitorizat şi în viata căruia se intră. Ceea ce a făcut obiectul semnului pe care l-a dat. Despre plecarea lui Sârbu am o părere proastă. Cred că facem nişte vedete din nişte oameni care fac în văzul tuturor prostituţia politică. Acum facem vedete din oameni care îşi negociază activitatea în politică de parcă am fi fotbalişti. Sârbu a plecat unde trebuia să plece. Face parte dintr-un plan de destructurare bine pus la punct. Sârbu nu trezeşte altă dramă decât tulburarea pe care a trezit-o jupânului Băsescu. Pentru Băsescu, Sârbu este o bună achiziţie. Ar putea fi pus ministru în locul lui Şeitan şi apoi se va putea spune : Ia uite, că nici PSD-ul nu putea face mai mult. Eu cred că discutăm prea mult pe acest subiect. Dacă altcienva crede că Sârbu a fost sedus de doctrina sau de stelelele lui Oprea poate s-o creadă. Eu nu cred", a declarat Antonescu.