Cristian Tudor Popescu își exprimă dezamăgirea față de faptul că președintele Klaus Iohannis nu a oferit nicio explicație pentru refuzul de a o nominaliza pe Sevil Shhaideh pentru funcția de premier.
„După 26 de ani avem un preşedinte care ia o hotărâre discreţionară, de bun plac, pe care nu o justifică nimănui. Nu-mi mai amintesc să se fi întâmplat aşa, s-au luat decizii cu consecințe crâncene pentru România în acești 26 de ani, dar şefii de stat au avut o justificare, bună, proastă, cum era, pentru hotărârea pe care au luat-o. Klaus Iohannis nu bagă în seamă alegătorii, așa cum dl. Ponta, acum doi ani, refuza să-i bage în seamă. Este un fapt întristător de civilizaţie politică şi umană - cheremul exprimat de preşedinte”,spune jurnalistul.
CT Popescu subliniză și faptul că lipsa unei explicații poate fi interpretată riscant, că a făcut acest lucru pentru că era vorba de o femeie, etnic şi religios minoritar.