Cum redevin Balcanii butoiul cu pulbere al Europei

Declaraţia unilaterală de independenţă a provinciei Kosovo n-a produs mare entuziasm în nici o capitală europeană, deşi state precum Franţa, Germania şi Marea Britanie, urmând exemplul Washingtonului, s-au grăbit să legitimeze, prin recunoaşterea noului stat, un act profund în contradicţie cu principiile dreptului internaţional.

Declaraţia unilaterală de independenţă a provinciei Kosovo n-a produs mare entuziasm în nici o capitală europeană, deşi state precum Franţa, Germania şi Marea Britanie, urmând exemplul Washingtonului, s-au grăbit să legitimeze, prin recunoaşterea noului stat, un act profund în contradicţie cu principiile dreptului internaţional. Poziţii extrem de ferme de respingere a declaraţiei unilaterale de independenţă, precum cele ale României, Spaniei şi Ciprului, membri ai Uniunii Europene, au avut ca efect creşterea reticenţei multor state, care altminteri ar fi vrut să urmeze imediat exemplul statelor mai sus citate.

Sub presiunea unora dintre marile puteri politice şi militare care au susţinut, fără prea multe argumente solide, în opinia mea, că independenţa Kosovo este singura soluţie la problemele rămase în suspensie în Balcanii de Vest, ţări precum Bulgaria, Ungaria şi
Croaţia, deşi şi-au luat un răgaz de reflecţie înainte de a face gestul recunoaşterii, se văd obligate să-l facă mai devreme decât ar fi vrut.

Liderii minoritatii maghiare din Europa de Est se intalnesc in aceste zile la Budapesta, pentru a discuta programul privind autonomia maghiarilor. O sa aflam prin intermediul dlui Tokes ce s-a discutat acolo. Dar cele mai mari probleme vin acum Macedonia,
unde albanezii sunt puternic majoritari în vestul republicii, cât şi din Muntenegru, abia constituit ca stat. Recent, partidul minorităţii albaneze din Macedonia a ieşit de la guvernare, provocând o gravă criză politică la Skopje, în ajunul Summitului NATO de
la Bucureşti, unde se aşteaptă o decizie în legătură cu acceptarea sau nu a candidaturii  sale.

Mai mult, independenţa Kosovo nu rezolvă, ci complică rezolvarea altor probleme rămase în suspensie în zonă, cum ar fi dorinţa croaţilor din Bosnia - Herţegovina de a se alătura Croaţiei (oraşul Mostar rămâne în continuare divizat), a sârbilor din nordul
Kosovo şi din Republica Srbska de a se alătura Serbiei şi a ungurilor din Voivodina de a obţine o autonomie atât de largă încât să se poată considera un soi de cvasi-independenţă.

Este şocant să vezi cum procesul integrator al extinderii Uniunii Europene şi a NATO a putut determina în fosta Iugoslavia contrariul lui, fărâmiţarea în continuare a statelor rezultate după destrămarea Federaţiei, la începutul anilor 1990. Eu cred că o mare eroare stă la baza acestei evoluţii nefaste din fosta Iugoslavie. Este vorba de transferarea noţiunii de stat agresor din dreptul internaţional, care nu se putea aplica  în cazul spargerii R.S.F. Iugoslavia, asupra etniilor de aici şi citirea conflictelor din Balcani exclusiv în cheie
etnică.

 S-a hotarat, fara explicatii, ca sârbii sa fie pedepsiţi, iar susţinerea independenţei Kosovo, deşi nu rezolvă nimic, face parte din pedeapsă. Cu excepţia Sloveniei, care a reuşit să se pună la adăpost de efectele nefaste ale războiului civil din fosta Iugoslavie, în toate statele rezultate după destrămarea federaţiei, s-a considerat că omogenitatea
etnică ar fi condiţia stabilizării situaţiei în zonă. Occidentalii au închis ochii la acte de purificare etnică, e drept nu atât de brutale precum cele de la începutul războiului civil, care au fost şi continuă să fie practicate şi acum în Croaţia, în Bosnia, în Herţegovina, în Kosovo.

Demonizarea sârbilor a putut ascunde şi eşecul acelora care, după 1999, au condus, la cererea comunităţii internaţionale, provincia Kosovo. Crede cineva că acum Kosovo este, cum se spunea în momentul transformării provinciei în protectorat americano-european,
„multietnic şi paşnic”?

Câtă vreme vom considera că mono – etnicitatea diverselor fragmente din fosta Iugoslavie este condiţia stabilităţii zonei, câtă vreme multi-etnicitatea şi dialogul interetnic nu sunt încurajate în nici un fel, ba, mai mult, purificarea etnică a sârbilor şi rroma din Kosovo este premiată cu recunoaşterea independenţei, să nu ne mirăm că în loc
de soluţii, vom genera probleme, care înseamnă, de fapt, suferinţe, sânge şi lacrimi.