Presedintele PC, Dan Voiculescu, a chemat ieri, printr-o declaratie politica facuta de la tribuna Senatului, societatea civila, partidele, patronatele, sindicatele la formarea unui "parteneriat pentru prosperitate".
"Saptamana trecuta, PC a lansat public ideea introducerii unei taxe suplimentare de 3% pe profiturile societatilor comerciale, taxa care sa sustina efortul national de aderare. Semnalele de la Bruxelles ne spun ca se doreste o Romanie cu mai multi bani la buget, capabila sa faca fata provocarilor nationale europene. Bugetul mai are nevoie de bani. Intrebarea care se pune este: de unde ii luam? Dupa integrare, cele mai mari oportunitati le vor avea tot oamenii de afaceri. Ii chem de aceea la diminuarea propriului profit pe toti patronii din Romania, inclusiv pe colegii parlamentari. Consideram vital un parteneriat asumat de clasa de mijloc si de cea bogata din Romania cu paturile sarace ale populatiei si de aceea va propun tuturor parteneriatul pentru prosperitate. Acesta va trebui sa includa asumarea de catre cei bogati a platii efortului national de aderare si evitarea tensiunilor sociale in Romania", se arata in declaratia politica. Dan Voiculescu a criticat-o pe Anca Boagiu, care a spus despre conservatori ca incearca sa introduca o stare de panica cu propunerile lor.Citește pe Antena3.ro