x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu, pe blog: "O ţară întreagă ştie că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. Dar măcar luptaţi deschis, nu hărţuiţi copiii!"

Dan Voiculescu, pe blog: "O ţară întreagă ştie că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. Dar măcar luptaţi deschis, nu hărţuiţi copiii!"

11 Iul 2013   •   11:37
Dan Voiculescu, pe blog: "O ţară întreagă ştie că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. Dar măcar luptaţi deschis, nu hărţuiţi copiii!"
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu, spune că demersul de azi al DNA-ului poate fi considerat "o provocare din partea celor care, pentru ca nu au cum sa ma atace direct, imi vizeaza familia". Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu s-au prezentat, în această dimineaţă, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care directorul Antena TV Group este cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.

Textul integral al postării:

"La un an de la suspendarea presedintelui Traian Basescu, fiica mea a fost chemata la DNA intr-un dosar in care presupusul faptuitor a fost eliberat cu mult timp in urma, prin decizia unanima a unui complet format din 3 judecatori, din lipsa evidenta de probe si de pericol public.

In asemenea conditii, demersul de astazi ar putea fi considerat o provocare din partea celor care, pentru ca nu au cum sa ma atace direct, imi vizeaza familia.

In acest sens, se pare ca s-a creat un dosar marcat de nereguli fara precedent – nu e opinia mea subiectiva, ci opinia obiectiva si argumentata a unor juristi reputati, care si-au exprimat public evaluarile despre caz. De altfel, vom demonstra acest fapt in fata unor instante corecte.  Represiunea nedreapta este o infractiune prevazuta de art.268 din Codul penal. Am incredere deplina in magistratii corecti si in sistemul de justitie romanesc si european. 

Insa, in esenta, lucrurile sunt foarte simple (si nu au legatura cu justitia): stie o tara intreaga ca eu sunt miza reala pentru Traian Basescu. Si nu de ieri, de astazi, ci de 8 ani, de cand nu am vrut sa ii subordonez trustul de presa pe care l-am fondat.

In consecinta, solicit celor care vor sa se razbune pentru o suspendare confirmata democratic prin votul a 87% dintre romanii care s-au prezentat la vot, sa aiba curajul de a se lupta cu mine, nu cu copiii mei.

Am un mesaj direct pentru acestia:

Dragii mei adversari,

Toata viata mi-am purtat singur razboaiele. De fiecare data am luptat deschis, anuntandu-mi public si transparent obiectivele. Spre deosebire de domnul Basescu, eu nu am lasat pe altii sa lupte in locul meu, nu m-am ascuns sub masa verde sau sub complicitati institutionale. Si nu o voi face nici acum.

Stiu ca legalitatea este ultima voastra grija, asa ca nu mai pierdeti vremea, nu o mai luati pe ocolite! Stiti cum ma numesc, nu mai lucrati prin interpusi! O tara intreaga v-a inteles deja intentiile.

Asadar, atacati-ma direct! Inteleg ca, daca Basescu a fost suspendat, Voiculescu trebuie anchetat!

Dar macar luptati deschis, nu hartuiti copiii!"


×