Candidatul la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, la Congresul partidului, că vine cu un mod de gândire nou, transparenţă şi eficienţă, arătând că PC are drumul propriu, dar este deschis pentru colaborarea cu toate partidele de opoziţie.
Constantin le-a spus delegaţilor la Congres că nu cere o funcţie, ci o "mare responsabilitate" şi că, dacă va fi ales preşedinte al PC, nu va sta "într-un birou comod, pe o funcţie călduţă".
Daniel Constantin a precizat că unora li se va părea că este prea tânăr pentru această funcţie, dar el a început să exercite responsabilităţi de la o vârstă "fragedă", fiind la 24 ani consilier la Ministerul Agriculturii şi, apoi, cel mai tânăr director al APIA.
Constantin i-a chemat alături de el pe toţi primarii, viceprimarii şi aleşii locali ai partidului, pentru ca PC să meargă singur la alegerile din 2012. "Avem drumul propriu, dar suntem deschişi pentru colaborarea cu toate partidele de opoziţie", a declarat Constantin, citat de Mediafax. El a mai spus că PC va fi "altfel" şi are de apărat "moralitatea şi decenţa în spaţiul public" şi că trebuie modificată legea electorală în sensul de a se elimina orice fel de mită şi cadou electoral. "Este inacceptabil să ne alegem liderii pe bază de găleţi, televizoare şi mieri", a mai spus Constantin.
Constantin a precizat că nu va fi un preşedinte PC "cuminte" şi nu doreşte ca hotărârile privind viitorul partidului să se ia la Bucureşti. "Pentru ca lucrurile să se schimbe trebuie să începem acum", a încheiat candidatula la preşedinţia Partidului Conservator.
Citește pe Antena3.ro