x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De Ziua Ziaristului Român, Guvernul Cîțu a închis o publicație de stat destinată pieței muncii

De Ziua Ziaristului Român, Guvernul Cîțu a închis o publicație de stat destinată pieței muncii

de Ion Alexandru    |    30 Iun 2021   •   07:15
De Ziua Ziaristului Român, Guvernul Cîțu a închis o publicație de stat destinată pieței muncii

Revista Obiectiv, administrată de Ministerul Muncii, prin Inspecția Muncii, a fost închisă, prin Hotărâre a Guvernului Cîțu. Și nu oricum, ci într-o zi cu semnificație pentru presa din România. Ideea de desființare a acestei publicații, destinată pieței muncii, a fost promovată, anul trecut, de fostul ministru de resort, Violeta Alexandru, și a fost aprobată de Guvern, prin HG, pe data de 16 iunie 2021. Însă Executivul a transmis actul normativ spre publicare în Monitorul Oficial al României luni, 28 iunie, exact de Ziua Ziaristului Român, intrând în vigoare cu aceeași dată.

 

Potrivit HG 660/2021, Executivul a decis desființarea activității Revistei Obiectiv, publicație care funcționa pe lângă Inspecția Muncii, urmând ca disponibilitățile în lei, reprezentând veniturile proprii neutilizate și existente în conturile revistei să fie virate integral la bugetul de stat.

Conform actului normativ, în termen de 30 de zile, Inspecția Muncii preia, pe bază de protocol de predare-primire, bunurile aflate în inventarul Revistei Obiectiv. 

De asemenea, Guvernul a decis ca Inspecția Muncii să preia, în cadrul aparatului propriu, personalul publicației, pe care să-l încadreze „pe un post contractual, cu respectarea categoriei și gradului deținut, în limita numărului maxim de posturi alocat pentru Inspecția Muncii”, iar drepturile de salarizare urmând a fi stabilite conform legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Interesant este că această hotărâre de Guvern, semnată de premierul Florin Cîțu, nu a fost contrasemnată direct de niciun alt ministru. Din partea Ministerului Muncii a semnat, pentru ministru, secretarul de stat Mihnea Claudiu Drumea, iar din partea Ministerului Finanțelor a semnat secretarul de stat Lucian Ovidiu Heiuș.

 

Revista se finanța din venituri proprii

 

Proiectul de desființare a acestei publicații a fost inițiat, în 8 decembrie 2020, de fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru, Nota de Fundamentare fiind aprobată de actualul ministru de resort, Raluca Turcan, care era, la acel moment, vicepremier, dar și de Florin Cîțu, care era ministru de Finanțe.  

Din acest document, aflăm că în baza OUG 68/2010, Revista Obiectiv a fost preluată de Inspecţia Muncii, iar, conform HG 488/2017, activitatea publicației constă în editarea, tipărirea și vânzarea publicației ei, editarea și vânzarea de imprimate, tipizate și materiale având ca scop instruirea și perfecționarea profesională în domeniile de competență ale Inspecției Muncii, precum și în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, editarea și vânzarea de materiale în domeniul tehnicii economice, afișe, pliante, editarea și vânzarea altor publicații, materiale și tipărituri tematice cu impact în domeniile de competență ale ministerului. Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale activității Revistei Obiectiv era asigurată integral din venituri proprii.

 

 

Ideea desființării publicației îi aparține Violetei Alexandru și a apărut la două zile după alegerile parlamentare

 

Violeta Alexandru arăta, atunci, că desființarea activității Revistei Obiectiv a apărut necesară pe de o parte ca urmare a dificultăților cu care se confruntă în general piața presei scrise din România în ultima perioadă, a costurilor ridicate necesare în procesul de tipărire a unei publicații, precum și din lipsa unui departament cu personal specializat în domeniul marketingului, publicității, vânzării, studiului de piață al produselor. „Astfel, menținerea pe o piață concurențială competitivă a activității Revistei Obiectiv, în condiții de autofinanțare, a devenit un deziderat imposibil de atins. Pe de altă parte, noutățile legislative, ghidurile de bune practici în domeniul securității și sănătății în muncă, domeniu dedicat în care sunt publicate articolele de presă în Revista Obiectiv sunt tot mai accesibile în mediul on-line, rapid și fără costuri pentru beneficiar”.

Practic, patronatul publicației își critică propria afacere, specificând faptul că produsele pe care le comercializează Revista Obiectiv „există pe piață la difuzorii de tipizate și la marii distribuitori de produse de bricolaj, la o calitate superioară a materialelor, mai atractive ca aspect și ca preț”. 

Un amănunt legat de această desființare a publicației în cauză iese însă în evidență. Deși proiectul de HG a fost inițiat încă de anul trecut, el a fost adoptat de Guvernul Cîțu în data de 16 iunie 2021. Numai că Executivul a mai așteptat două săptămâni până să publice actul în Monitorul Oficial al României, pentru a intra în vigoare. Acest lucru s-a întâmplat luni, 28 iunie, exact când se celebrează Ziua Ziaristului Român.

×
Subiecte în articol: Violeta Alexandru florin citu