x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Demisie - Hanganu pleaca din PD

Demisie - Hanganu pleaca din PD

29 Sep 2004   •   00:00

Senatorul Romeo Hanganu, fostul lider al PD Prahova, urma ieri sa-si anunte demisia din partid, el fiind dezamagit de atitudinea din ultima perioada a colegilor din acest partid fata de care a manifestat timp de 14 ani "credinta totala".

Hanganu a precizat, pentru Mediafax, ca in momentul de fata nu mai asteapta nimic de la PD si ca, orice decizie s-ar lua la nivelul conducerii, nu mai exista cale de intoarcere.

De altfel, Romeo Hanganu a fost vazut luni seara la sediul PSD, unde, intrebat de ziaristi cu pivire la scopul vizitei, a afirmat ca are o intalnire cu Marian Saniuta, ministrul Administratiei si Internelor si liderul filialei Prahova a PSD. Saniuta nu a dorit sa precizeze, dupa intalnire, daca Hanganu se va inscrie in partidul sau, iar senatorul PD nu a confirmat ca ar opta pentru vreunul din celelalte partide parlamentare. El a spus ca, daca va pleca din PD, o sa fie independent. "Dupa aceea mai vedem", a spus Hanganu care nu se mai regaseste pe listele parlamentare ale PD.

×
Subiecte în articol: politic