x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primarul Slatinei demisionează pentru a-i permite noului ales să preia mandatul

Primarul Slatinei demisionează pentru a-i permite noului ales să preia mandatul

de Redacția Jurnalul    |    10 Iul 2024   •   22:27
Primarul Slatinei demisionează pentru a-i permite noului ales să preia mandatul
Sursa foto: Facebook Emil Moț

Primarul Slatinei, Emil Moț (PSD), anunță, miercuri, că demisionează cu trei luni înainte pentru a-i permite edilului ales Mario De Mezzo (PNL) să preia mandatul. În plus, Moț spune că își va da demisia și din calitatea de membru al PSD Slatina.

„Vă anunț că voi demisiona din calitatea de primar în funcție al Municipiului Slatina, pentru a facilita o tranziție administrativă lină și pentru a pune stop incertitudinilor generate de situația inedită a alegerilor recente, care nu-i permit primarului ales să-și preia mandatul imediat, ci cu o decalare de trei luni. În egală măsură, viceprimarii actuali vor proceda la fel. Este o decizie luată în numele transparenței administrative și pentru a stopa presiunile constante ale PNL, reprezentanții acestui partid, fiind astfel obligați, după îndeplinirea etapelor procedurale, să-și numească, dintre consilierii locali, doi viceprimari dintre care unul cu atribuții de primar”, scrie, pe Facebook, primarul Slatinei, Emil Moț.

El spune că în acest fel le oferă celor din PNL Slatina „să facă administrație și să le ofere slătinenilor priceperea, viziunea și promisiunile menționate în campania electorală”.

„Este un pas care va facilita implementarea promisiunilor clamate în perioada electorală și, care, totodată, va pune capăt suspiciunilor pe care PNL le propagă mediatic, în lipsa actelor administrative”, mai spune Moț.

În plus, Emil Moț spune că își va da demisia și din calitatea de membru al PSD Slatina, „pentru a evita orice anatemă aruncată în mod incorect asupra unei echipe care reprezintă vocea a peste 12 mii de cetățeni”.

Alegerile locale din 2024, din Slatina, au adus una dintre cele mai mari surprize ale scrutinului electoral. În oraşul considerat un fief al PSD-ului de ani de zile s-a impus un candidat liberal, Mario De Mezzo.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Emil Moţ slatina demisie