Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut miercuri un apel la unitate, la încetarea "războiului între români şi români" şi a afirmat că nu trebuie să se mai întâmple "ceea ce s-a întâmplat recent în Parlamentul European, când au fost români care au votat împotriva României".
El a subliniat, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, că împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire reprezintă cea mai mare sărbătoare a României şi este de datoria politicienilor de a continua acest proces şi de a consolida poziţia României în Uniunea Europeană şi în NATO - cea mai importantă realizare în ultimul secol.
"Cred că este datoria noastră de a continua acest proces de a consolida poziţia ţării noastre în UE şi NATO. Avem obiective clare - adoptarea monedei euro, aderarea la spaţiul Schengen. (...) De asemenea, trebuie să asigurăm un rol activ pentru România în cadrul NATO, astfel încât să asigurăm relaţii puternice de securitate şi stabile. Toate aceste obiective reprezintă mize majore pentru România, iar noi, oamenii politici, avem datoria să ne comportăm ca adevăraţi români. Ne aflăm într-o competiţie permanentă, e firesc că aşa funcţionează democraţia. (...) Dar, din păcate, uneori mergem prea departe. Cred că în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor majore trebuie să fim în primul rând români (...), să fim patrioţi în ceea ce priveşte România (...), să fim români înainte de orice atunci când votăm în Europa, să stabilim împreună obiectivele pe care să le urmărim, să vorbim pe o singură voce. Să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat recent în Parlamentul European, când au fost români care au votat împotriva României. Trebuie să încetăm acest război între români şi români pe care îl ducem de prea multă vreme în afara ţării şi in interior. Vă asigur că nu asta vor cei care ne-au votat. (...) Separaţi putem fi frânţi, dar uniţi împreună putem însă a fi o forţă de nestăvilit şi să construim o Românie puternică în Europa şi în lume", a afirmat preşedintele PSD. AGERPRES
Poliția orașului Petrilă caută o femeie dispărută de la domiciliu. Dispariția a fost anunțată de fiul femeii care a le-a spus polițiștilor că mama sa nu răspunde la telefon.
Potrivit IPJ Hunedoara, joi,...
În România au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, 3.218 de cazuri de COVID-19 și 66 de decese, a anunțat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost conf...
Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat anti-Covid-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Așa cum s-a întâmplat și vineri în cazul președintelui Klaus Iohannis, procedura a...
Reprezentanții Sindicatului Europol susțin că un șef din IPJ Timiș își tratează subalternii similar cu modul în care erau tratați deținuții politici pe vremea comunismului. Potrivit unor capturi de pe...
CNAIR anunță că pe parcursul nopții, pe șoselele din România afectate de ninsori, au intervenit 900 de utilaje și au fost utilizate peste 5.000 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au...
A început cea de-a doua etapă de vaccinare pentru persoanele de peste 65 de ani, pentru cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale. Peste șase milioane de persoane ar...
Departamentele de Resurse Umane au fost date peste cap de o eroare a Guvernului Cîțu. Executivul a uitat să precizeze în hotărârea prin care a fost mărit salariul minim că acesta intră în vigoare de la...
O petrecere care se desfășura vineri seara într-un imobil din Cluj-Napoca a fost întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 20.000 de...
Trei accidente s-au produs, sâmbătă dimineața, pe autostrada A3 București-Ploiești din cauza poleiului. Toate accidentele au avut loc în aceeași zonă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției...
O nuntă la care participau aproximativ 200 de persoane a fost oprită vineri seara de polițiștii gălățeni. Evenimentul a avut loc într-un salon din orașul Tecuci.
O nuntă cu aproximativ 200 de invitați a...
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină pe o șosea din județul Vrancea. Șoferul de 22 de ani nu a consumat alcool, au stabilit polițiștii care au început o anchetă.
Potrivit IPJ Vrancea,...
Un bărbat din orașul Corabia a murit, în urma unui incendiu izbucnit în propria locuință. Pompierii l-au găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări. Se pare că incendiul a fost provocat de jarul căzut din...
13 militari români, specialiști în comunicații și informatică, dar și ofițeri de stat major, au plecat vineri în Irak. Ei se vor alătura trupelor NATO pentru o misiune care va ține șase luni.
Militarii...
Un bărbat dintr-o comună din județul Olt a murit vineri seara, după ce s-ar fi împușcat, din greșeală, cu arma de vânătoare. Cadrele medicale au constatat decesul, iar polițiștii și procurorii au deschis o...
Circulația rutieră este blocată pe DN13 în localitatea Bunești din județul Brașov. Polițiștii aflați la fața locului au stabilit că două tiruri s-au lovit după ce unul dintre șoferi a adormit la volan....