Prim-ministrul Emil Boc a declarat, vineri, că documentele desecretizate de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) se referă, printre altele, la acţiunile Diviziei 1 Mecanizate şi detaliază dotarea unităţilor cu muniţie în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.
Emil Boc a precizat, la OTV, că dosarele declasificate conţin "Raportul de luptă nr. 4, întocmit de comandantul Diviziei 1 Mecanizată, privind acţiunile diviziei şi unităţilor subordonate, în Bucureşti, în timpul evenimentelor premergătoare schimbării regimului ceauşist, dislocarea efectivelor şi tehnica de luptă pe marile bulevarde şi în apropierea principalelor sedii politice, economice şi sociale, evenimente militare în amănunt, pe ore de desfăşurare, în intervalul 21 decembrie, ora 22,30 - 22 decembrie, ora 6,00".
"Anexa cuprinde unităţile care au fost dotate cu muniţie de mai multe calibre", a menţionat premierul, citat de Agerprres. El a salutat gestul ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, de a propune în Guvern declasificarea acestor documente, în urma unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului, la cererea Asociaţiei 21 Decembrie.
Potrivit lui Boc, hotărârea Guvernului de a desecretiza dosarele a avut la bază şi o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, din 2009. "Salut gestul curajos al ministrului Oprea, care a venit în şedinţa de Guvern, pe baza unei discuţii pe care eu am avut-o încă de anul trecut cu preşedintele României, cu domnul Mărieş (Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie - n.r.), cu reprezentanţii victimelor Revoluţiei din 1989. Oamenii aceştia chiar au făcut, dincolo de gestul extraordinar de la Revoluţie, şi o grevă a foamei pentru a se proteja informaţiile pe care le au astăzi şi că ele nu vor fi compromise şi că adevărul va ieşi la iveală în deplinătatea lui", a afirmat Boc.
Întrebat dacă documentele declasificate l-ar putea dezavantaja pe fostul preşedinte Ion Iliescu, premierul a răspuns: "Nu am discutat niciodată în viaţa politică de atac la persoană".
În şedinţa de miercuri, Executivul a adoptat o hotărâre de guvern pentru desecretizarea a 7.617 file, alte 1.018 file rămânând să fie analizate de angajaţi ai MApN, potrivit avocatului Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ionuţ Matei.
Hotărârea de guvern vine după un protest cu greva foamei făcut de preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş.
Citește pe Antena3.ro