Proiectul bugetului de stat pe 2010 a fosst trimis la Parlament astăzi, după ce ministerele au finalizat fişele de investiţii, a anunţat premierul Emil Boc.
''Am reuşit să adoptăm două documente extrem de importante pentru ceea ce înseamnă viaţa românilor în anul 2010. (...) La construcţia bugetului pornim de la indicatorii macroeconomici negociaţi cu organismele internaţionale, cota unică a fost menţinută la 16 la sută, TVA la 19 la sută, inflaţia este prognozată la 3,7 la sută, iar creşterea economică avută în vedere este de 1,3 la sută din PIB'', a spus, la Palatul Victoria, Boc, citează Agerpres.
El a precizat că pentru 2010 Guvernul îşi propune să asigure condiţiile pentru relansarea economiei naţionale, accentul urmând a fi pus pe mediul de afaceri: ''Ne propunem pentru 2010 să asigurăm o relansare a economiei naţionale pentru a pregăti consolidarea creşterii economice din anii următori. În consecinţă, în 2010 accentul îl vom pune pe susţinerea mediului de afaceri, astfel încât să putem proteja şi crea noi locuri de muncă. Suntem convinşi că fără susţinere eficientă a ceea ce înseamnă mediu de afaceri, investiţii publice masive, nu vom putea avea locuri de muncă, iar, dacă nu vom avea locuri de muncă, nu vom avea resurse financiare necesare pentru plata salariilor, pensiilor şi alocaţiilor sociale ale statului''. Potrivit lui Emil Boc, dacă proiectul de buget va fi aprobat de Parlament în forma în care Executivul o propune, vor exista resurse financiare asigurate în 2010 pentru tot ce înseamnă obligaţii sociale şi ''pentru a putea diminua numărul de şomeri şi a avea mai multe locuri de muncă, în acelaşi timp asigurând mediului de afaceri condiţii prielnice pentru manifestare şi pentru dezvoltarea investiţiilor''.
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, la rândul său, că bugetul general consolidat va permite stabilitatea economică necesară României pentru a se putea finanţa în 2010. Bugetul de stat a fost proiectat cu un deficit la 35,024 miliarde lei, pe fondul unor venituri bugetare anticipate la 66,654 miliarde lei şi al unor cheltuieli bugetare de 101,678 miliarde lei. Veniturile din impozitul pe profit, venit şi pe câştigurile de capital sunt prevăzute la 17,317 miliarde lei, încasările din TVA la 35,548 miliarde lei, iar încasările din accize la 16,88 miliarde lei.
Din taxa pe valoarea adăugată /TVA/ la bugetul de stat va fi cedată bugetelor locale suma de 16,6 miliarde lei, dintre care 533,1 milioane lei pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural şi 551,8 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor cu drumurile judeţene şi comunale.
Angajaţii instituţiilor publice care au solicitat în instanţă acordarea unor drepturi salariale şi au obţinut titluri executorii vor primi sumele solicitate începând cu 1 iulie 2010, conform proiectului de buget pentru 2010.
În bugetul Ministerului Finanţelor Publice sunt cuprinse, în suma globală, sumele reprezentând titluri executorii obţinute de personalul din instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral de la bugetul de stat, în baza OUG 71/2009. Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să repartizeze suma prevăzută în bugetele ordonatorilor principali de credite, la solicitarea acestora, începând cu data de 1 iulie 2010.
Proiectul de buget mai prevede că toate cheltuielile de personal din companiile de stat vor fi actualizate, anul viitor, cu indicele de inflaţie numai dacă operatorii economici au înregistrat profit în 2009, iar societăţile cu pierderi trebuie să limiteze cheltuielile cu personalul la nivelul anului 2009. "Pentru anul 2010, la operatorii economici cu capital sau patrimoniu majoritar/integral de stat sau local şi filialele acestora, care în anul 2009 au înregistrat profit, nivelul cheltuielilor cu personalul nu va depăşi nivelul anului precedent actualizat cu indicele de inflaţie, iar la cei care au înregistrat pierderi cheltuielile cu personalul nu vor depăşi nivelul anului precedent", menţionează proiectul legii bugetului de stat pe 2010.
Citește pe Antena3.ro