x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Firea: Nu se poate vorbi în acest moment despre o împăcare cu Băsescu

Firea: Nu se poate vorbi în acest moment despre o împăcare cu Băsescu

24 Sep 2015   •   16:13
Firea: Nu se poate vorbi în acest moment despre o împăcare cu Băsescu

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, joi, că nu se poate vorbi în acest moment despre o împăcare cu Traian Băsescu şi că a acceptat o discuţie preliminară informativă despre procedura medierii.

"Nu se poate vorbi în acest moment despre o împăcare cu Traian Băsescu. Ştiţi că atunci când au fost făcute acele ameninţări, acele jigniri, eram membru al Comisiei parlamentare de anchetă Nana. Pot să confirm faptul că avocaţii domniei sale au apelat la o doamnă mediator, care, la rândul său, a transmis domnului avocat Bolcaş, care mă reprezintă, o solicitare de mediere. În acest moment, nu am ajuns nici măcar să discutăm, a fost şi timpul foarte scurt. Ceea ce am acceptat a fost nu medierea în sine, ci o discuţie preliminară informativă, doar cu doamna mediator nu şi cu avocaţii domnului Băsescu sau cu fostul preşedinte, pentru a afla şi eu la modul concret la ce se referă medierea, în ce ar consta această procedură", a spus Firea la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că nu a luat încă nicio decizie în această privinţă şi că vrea să cântărească foarte bine lucrurile. "Nu îmi dau seama de ce domnul preşedinte a dorit să apeleze la această modalitate, este dreptul domniei sale, aşa cum este dreptul meu să o accept sau să o refuz. Nu am luat nicio decizie să accept sau nu medierea pentru că nu ştiu exact în ce ar consta. Trebuie să cântăresc foarte bine. Nici nu vreau să fiu considerată un om răzbunător pentru că sunt un bun creştin, dar nici nu pot să şterg cu buretele tot ce s-a întâmplat. Cred că trebuie să existe ori o recunoaştere publică a faptului că s-a greşit, ori o altă atitudine pe care să o aibă fostul preşedinte faţă de mine ca persoană şi faţă de mine ca parlamentar", a încheiat Firea.

Agerpres

×
Subiecte în articol: gabriela firea