x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică FMI, singura salvare a României

FMI, singura salvare a României

de Daniela Ivan    |    17 Oct 2009   •   00:00

Investitorii străini stau cu ochii pe România şi aşteaptă să vadă dacă FMI ne dă banii şi dacă situaţia politică se va stabiliza. Până atunci, perspectiva pentru economia României pentru următoarele şase luni este cea mai proastă din toată Europa Centrală şi de Est.



"Dacă vedem semne că FMI va amâna plata următoarei tranşe a acordului stand-by, programată pentru 15 decembrie, dacă vedem semne că programul convenit cu FMI deraiază, vor apărea presiuni negative asupra ratingului", a afirmat Andrew Colquhoun, director Fitch Ratings pentru calificative de ţară. A doua evaluare a acordului era programată pentru sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, când o misiune a FMI urma să vină la Bucureşti pentru a urmări stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor stabilite pentru finele lunii septembrie. Însă după căderea Guvernului, în lipsa unui interlocutor, Jeffrey Franks, şeful delegaţiei, a anunţat că misiunea va veni în România imediat ce noul Cabinet se va forma. Cea de-a treia tranşă din împrumut are o valoare de 1,409 miliarde de Drepturi Speciale Tragere, ceea ce reprezintă circa 1,5 miliarde de euro.

Fitch atribuie României ratingul "BB+", cu perspectivă negativă, iar agenţia a mai arătat la începutul lunii octombrie că "eşecul" programului convenit cu FMI ar exercita "presiuni intense" pe ratinguri.

CE SPUN ANALIŞTII INTERNAŢIONALI
Experţii financiari intervievaţi de institutul german ZEW opinează că perspectivele economiei României în următoarele şase luni au scăzut cu 4,5 puncte în luna octombrie, la 25,5 puncte, minimul din Europa Centrală şi de Est. În pofida estimărilor pesimiste privind economia, specialiştii au apreciat pozitiv piaţa de capital românească. Aprecierile experţilor consultaţi de ZEW privind evoluţia indicelui BET al pieţei de capital româneşti au crescut cu 1,25 puncte, la 20 de puncte în octombrie, maximul din Europa Centrală şi de Est. Cu toate astea, ţara noastră rămâne atractivă pe termen mediu şi lung pentru investitorii europeni, mai ales în domeniul infrastructurii rutiere, agriculturii şi energiei din surse regenerabile, cu toate că imaginea statului este "pătată" de dispute politice, iar economia este afectată de recesiune, se arată într-o analiză a AFP. Căderea Guvernului nu a surprins prea mult companiile străine prezente în România. "Cei care doresc să investească în România se înscriu într-o perspectivă pe termen lung. România este ultimul stat intrat în Uniunea Europeană, iar investitorii ştiu că toate ţările au beneficiat, progresiv, de această integrare. Criza politică nu schimbă în realitate nimic", a subliniat o sursă economică din Franţa, sub rezerva anonimatului, citată de AFP. Investiţiile străine s-au redus cu 58% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. "Scăderea investiţiilor străine reflectă mai ales situaţia economică internaţională. Toată lumea aşteaptă o ameliorare în 2010. Investitorii care vin în România nu-şi rezumă planurile la viitorul apropiat", a precizat Rudolf Lukavsky, consilier comercial al Ambasadei Austriei.

LEUL REZISTĂ
Leul a rezistat bine şi în cea de-a patra zi de la căderea Guvernului Boc. Moneda naţională a fost singura din regiune care s-a apreciat uşor, iar cursul a închis şedinţa la 4,2875-4,2895 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul a atins un minimum de 4,2850-4,2870 lei/euro în prima oră de tranzacţionare, după care s-a stabilizat la 4,2880-4,2900 lei/euro. Însă în a doua parte a şedinţei cotaţiile au oscilat nesemnificativ, iar cursul a închis şedinţa la 4,2875-4,2895 lei/euro. Nivelul maxim atins vineri de rata de schimb a fost de 4,2910 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a coborât cursul de referinţă la 4,2886 lei/euro, faţă de cotaţia de miercuri, de 4,2940 lei/euro.

×
Subiecte în articol: politic