x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu: Sper ca OUG privind interceptările să nu fie ascunsă printr-un sertar

Gorghiu: Sper ca OUG privind interceptările să nu fie ascunsă printr-un sertar

23 Mar 2016   •   15:19
Gorghiu: Sper ca OUG privind interceptările să nu fie ascunsă printr-un sertar

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri că OUG privind interceptările trebuie dezbătută în Parlament.

"Sunt de acord că OUG trebuie dezbătută în Parlament și dacă specialiștii și grupurile parlamentare vor decide că trebuie amendată ordonanța, așa vom face. S-a dus o campanie de mistificare a conținutului acestei OUG de o săptămână și ceva de când ea este făcută publică. Bine că a venit în Parlament. Cred că orice fel de denaturare a sensului acestei Ordonanțe ne face rău și nouă, și statului român, și Parlamentului României, dar mai sunt partide marginale și lideri care vor să țină viu un brand care deja este istorie, care nu fac decât să folosească populist niște texte dintr-o OUG interpretată într-o manieră proprie. OUG este binevenită în Senat. Sper să nu fie ascunsă printr-un sertar și să o dezbatem, pentru că este foarte important să asigurăm coerență și continuitate în domeniu", a spus Gorghiu la Parlament, întrebată dacă susține propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, privind introducerea corupției ca amenințare la securitatea națională în această ordonanță.

Ea a susținut că "lideri marginali" au promovat mitul potrivit căruia românii sunt ascultați.

"Aceasta a fost o poveste, un mit pe care l-au promovat acești lideri marginali, care nici măcar susținerea colegilor de alianță nu o au ca să promoveze o moțiune simplă în Senat, mitul este că toți românii sunt ascultați. Îi speriem pe toți, creăm panică în România, sunteți toți ascultați și, dacă mai stați mult de vorbă cu dl Tăriceanu, o să credeți că vă ascultă de trei ori odată", a afirmat Gorghiu.

Liderul PNL a precizat că anul trecut au fost date 42.000 de mandate de ascultare în România.

"Hai să renunțăm la panică, ipocrizie, hai să ne apucăm de muncă și să vedem dacă este ceva de schimbat în OUG, schimbăm, dacă propunerea dl Dragnea va fi una care să fie constructivă, sigur că o votăm, sigur că este un amendament pe care putem să-l votăm, dar lucrurile acestea nu pot fi spuse înainte, ci în urma unei dezbateri cu factorii de decizie, mai vin asociațiile de judecători, de procurori, DNA, CSM. Ne așezăm la masă și decidem ce este bine de făcut, astfel încât să respectăm și decizia CCR, și interesul statului român, și drepturile și libertăților cetățenilor români", a conchis Gorghiu.

 

Agerpres

×
Subiecte în articol: alina gorghiu