x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu:Unii politicieni se întrec în jigniri şi atacuri la persoană; îmi pare rău că politica e coborâtă la acest nivel

Gorghiu:Unii politicieni se întrec în jigniri şi atacuri la persoană; îmi pare rău că politica e coborâtă la acest nivel

30 Iul 2016   •   22:20
Gorghiu:Unii politicieni se întrec în jigniri şi atacuri la persoană; îmi pare rău că politica e coborâtă la acest nivel

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu îşi exprimă regretul că politica românească este coborâtă la nivel de jigniri şi atacuri la persoană sau familie şi susţine că politicienii trebuie să fie un exemplu pentru societate, să fie corecţi şi decenţi în activitatea lor publică.

"Unii politicieni se întrec, de câteva zile, în jigniri şi atacuri la persoană sau familie. Îmi pare rău că politica în România este coborâtă uneori la acest nivel. Oamenii nu au nevoie de politicieni care să se înjure non stop între ei. Noi trebuie să fim un exemplu pentru societate, să fim corecţi şi decenţi în activitatea noastră publică. Altfel, nu vom face decât să îndepărtăm şi mai mult oamenii de politică şi de vot. Cer eu scuze publicului pentru orice derapaj de limbaj, chiar dacă el este promovat de adversarii noştri politici. În PNL, vom prefera întotdeauna ironia în locul înjurăturii şi verbul în faţa adjectivului", afirmă Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook.

Anterior, ea s-a declarat mâhnită că "unii oameni folosesc politic nefericirea altora", în contextul situaţiei lui Bogdan Olteanu, şi a subliniat că acesta este un om corect şi că rămâne ca ancheta să stabilească dacă se face sau nu vinovat de acuzaţiile care i se aduc.

"Nu ştiu cum se va solda speţa Bogdan Olteanu, dar să arunci cu noroi în alţii doar pentru faptul că îţi dă ţie bine preţ de 24 de ore pe pagina de Facebook mi se pare o mârlănie, ca să nu o cataloghez mai dur. (...) Să ştiţi că dacă plouă afară este vina Alinei Gorghiu, că ninge afară este tot vina Alinei Gorghiu, dacă Ponta are o problemă tot vina Alinei Gorghiu este şi indiferent cine are pe lumea aceasta ceva în neregulă vina îmi aparţine tot mie din perspectiva lui Ponta. Nu mă aştept să treacă 24 de ore să nu mă pomenească, ar fi revelaţia deceniului să nu aibă Ponta numele Gorghiu pe buze", a spus liderul PNL vineri seara într-o emisiune la Antena 3.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alina gorghiu