x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Inspectoratul de Stat în Construcții răspunde acuzațiilor legate de Pasajul Unirii: Domnul Nicușor Dan cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt

Inspectoratul de Stat în Construcții răspunde acuzațiilor legate de Pasajul Unirii: Domnul Nicușor Dan cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt

de Vali Deaconescu    |    06 Ian 2023   •   18:46
Inspectoratul de Stat în Construcții răspunde acuzațiilor legate de Pasajul Unirii: Domnul Nicușor Dan cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt
Sursa foto: Lucian Alecu

Inspectoratul de Stat în Construcții a transmis că au fost efectuate acțiuni de control care au avut ca scop ”verificarea respectării prevederilor legale și a documentației tehnice la executarea lucrărilor aferente obiectivului mai sus menționat, în timpul cărora au fost constatate unele neconformități pentru care au fost dispuse măsuri”.

Referitor la afirmațiile tendențioase și nefondate ale d-lui Nicușor Daniel Dan cu privire la amplasarea porților de avertizare gabarit la obiectivul de investiții „Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii”, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a obiectivului „Pasajul Unirii - Etapa I Punerea în siguranță”, pentru corecta informare a opiniei publice, Inspectoratul de Stat în Construcții face următoarele precizări: inspectori în construcții din cadrul Inspectoratului în Construcții al Municipiului București au efectuat acțiuni de control privind verificarea respectării prevederilor legale și a documentației tehnice la executarea lucrărilor aferente obiectivului mai sus menționat, în timpul cărora au fost constatate unele neconformități pentru care au fost dispuse măsuri.

A fost aplicată sancțiune contravențională, urmând a proceda în continuare conform prevederilor legale. În timpul controalelor au fost solicitate și prezentate documente referitoare la calitatea lucrărilor executate și a materialelor puse în operă, precum și puncte de vedere ale factorilor implicați, după cum urmează:

- Avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Circulație – Direcția Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului București - nr. 160728/02.11.2022, privind amplasarea porților de avertizare gabarit la intrările în pasaj;

- Punctul de vedere al experților tehnici atestați MDLPA, referitor la lucrările realizate la obiectivul Pasajul Unirii

- Etapa I, în care se menționează faptul că „au fost montate porți de gabarit corespunzătoare gabaritului de 3,50 m, conform detaliilor de execuție din proiectul tehnic”, „s-a refăcut semnalizarea rutieră: marcaje, semnalizare verticală și panouri de afișaj la intrarea în pasaj”, precum și faptul că „la momentul punerii în folosință a pasajului, lucrările executate îndeplineau toate punctele indicate în Soluția 1 din expertiza tehnică“;

- Puncte de vedere ale proiectanților, prezentate în timpul controalelor sau înaintate prin adresele înregistrate la I.S.C. cu nr . 48335/28.11.2022 si nr. 54757/05.12.2022, din care reiese faptul că în cadrul proiectului au fost incluse piese scrise și desenate privind montarea porților de gabarit, indicatoare și marcaje rutiere, în care se concluzionează că lucrările executate se încadrează în prevederile proiectului tehnic, al detaliilor de execuție, dispozițiilor de șantier și adreselor beneficiarului.

- Documente de calitate referitoare la porțile de gabarit, încheiate de constructor în timpul execuției lucrărilor, însușite de factorii responsabili și înregistrate cu numerele 13/23.08.2022; 14/23.08.2022 și 24/23.09.2022;

- Punctele de vedere ale diriginților de șantier și ale responsabililor tehnici cu execuția, înaintate prin adresele înregistrate la I.S.C. cu nr. 48335/28.11.2022 si nr. 454757/05.12.2022, în care se relevă faptul că semnalizarea rutieră a pasajului, marcajele și indicatoarele au fost realizate prin grija Primăriei Sectorului 4. În concluzie, în urma analizării documentelor prezentate, reiese faptul că lucrările de construcții executate până la data finalizării controalelor, aferente Etapei I – punerea în siguranță, respectă documentația tehnică.

Pe cale de consecință, Inspectoratul de Stat în Construcții, în calitate de organ tehnic de specialitate, își fundamentează punctul de vedere în baza documentelor prezentate în timpul controalelor, potrivit competențelor, contrar afirmațiilor domnului Nicușor Daniel Dan, care, cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Stat în Construcții.

×