x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ioan Donca este propus ambasador

Ioan Donca este propus ambasador

24 Mai 2005   •   00:00

Ministerul Afacerilor Externe a propus comisiilor de specialitate din Parlament avizarea pentru postul de ambasador a lui Ioan Donca la Moscova, a lui George Ciamba la Atena si a lui Irene Comarovski la Budapesta, audierile urmand sa aiba loc saptamana viitoare.

Propunerea lui Ioan Donca pentru ocuparea unui post de ambasador l-a nedumerit pe presedintele Comisiei de politica externa din Senat, Mircea Geoana, care considera ca nominalizarea acestuia reprezinta o "contradeclaratie" a ministrului Mihai Razvan Ungureanu (foto).

"Ministrul Ungureanu spunea ca a inceput marea reforma, ca scapam de pensionari si de dinozauri. Ce se intampla acum?", s-a intrebat Geoana, in timp ce colegul sau de comisie, liberalul Teodor Melescanu, a spus ca, in ceea ce-l priveste, va vota in favoarea desemnarii lui Donca pe postul de ambasador al Romaniei la Moscova.

Potrivit Mediafax, numele lui Ioan Donca a fost vehiculat, in 1998, in legatura cu un prejudiciu de 512.252 de forinti si 1.666 de dolari americani, constatat de Curtea de Conturi in perioada in care acesta era ambasador la Budapesta. Donca a mai fost si ambasador la Beijing, in perioada 1999-2002.

Gheorghe Ciamba a fost ambasador al Romaniei in Turcia, iar din iulie 2003 pana in ianuarie 2005 a fost secretar de stat in MAE. Irene Comarovski a fost ambasador in Polonia. (Gabriela Antoniu)

×
Subiecte în articol: politic ambasador