Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat că marţi vor avea loc alte negocieri în USL pentru desemnarea sa ca vicepremier şi ministru de Interne, iar, dacă liderii Uniunii se înţeleg, Parlamentul se va pronunţa miercuri asupra modificărilor din Guvern, joi va fi instalat în funcţie, iar cu cinci minute înainte de depunerea jurământului îşi va da demisia din funcţia de primar al Sibiului.
"Dacă negocierile vor merge bine astăzi şi ne înţelegem, vom trece şi peste acel semnal dat de USD şi vom merge mai departe ca şi USL. Voi merge la minister şi bineînţeles că o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege, asta cu sau fără părerea lui ANI. Pe mine mă interesează ce scrie în lege", a declarat Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.
Potrivit acestuia, "varianta optimală" privind schimbarea structurii Guvernului este ca marţi USL să continue negocierile, miercuri să se dea votul în Parlament, iar joi ar urma să aibă loc instalarea în funcţii a noilor miniştri.
"Eventuala demisie (din funcţia de primar al Sibiului - n.r.) apare, sigur, înainte de depunerea jurământului. Cu cinci minute înainte", a dat asigurări Iohannis.
El a ţinut să menţioneze că îi este foarte greu să renunţe la funcţia de primar.
"Eu am spus ce am spus nu ca să impresionez pe cineva sau ca să aibă PSD motiv să îmi dea replici. Eu chiar nu-mi doresc să plec de-aici, dar dacă situaţia acum a evoluat aşa şi am făcut pasul cu PNL, mi-l asum. Asta nu înseamnă că plec bucuros sau săltăreţ sau oricum vreţi altcumva. Nu, deloc", a mărturisit primarul Sibiului.
Iohannis a spus că va merge des la Sibiu şi după ce va deveni membru al Guvernului. El a precizat că nu trebuia ca cineva să îşi imagineze că va lăsa lucrurile la Sibiu să meargă "într-o direcţie nedefinită".
"Eu nu merg la Bucureşti fiindcă nu am de lucru aici. Am cel mai bun job şi îmi place cel mai mult. Eu merg acolo fiindcă aşa s-a hotărât în PNL şi în PNL s-a hotărât să merg ca să devin viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne. Nimic altceva şi nu discut despre altă configuraţie", a afirmat Klaus Iohannis.