x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis - de Ziua Limbii Române: Statul român are datoria de a susţine educaţia în limba română în diaspora

Iohannis - de Ziua Limbii Române: Statul român are datoria de a susţine educaţia în limba română în diaspora

31 Aug 2019   •   11:12
Iohannis - de Ziua Limbii Române: Statul român are datoria de a susţine educaţia în limba română în diaspora

Statul român are datoria de a încuraja şi susţine cu măsuri concrete educaţia în limba română în diaspora, pentru a permite fiecărui cetăţean să îşi educe copiii în spiritul culturii româneşti, se arată în mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Limbii Române.

''Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, limba care ne defineşte cultural şi spiritual, ne uneşte ca români indiferent de ţara în care trăim şi ne afirmă identitatea. Limba română ne-a adus laolaltă de-a lungul timpului, indiferent de regimuri politice, ocupaţii străine sau războaie, şi a făcut posibilă construirea unei naţiuni române, fiind temelia pe care s-a înfăptuit Marea Unire din 1918'', declară şeful statului.

De Ziua Limbii Române, Iohannis transmite întreaga sa apreciere ''tuturor celor care cultivă limba română, asigurându-i dezvoltarea, îmbogăţind literatura şi promovând folosirea ei inclusiv în afara graniţelor''.

''În multe dintre comunităţile de români din afara ţării se depun mari eforturi pentru construirea unei vieţi culturale active în limba română. Aceste eforturi, alături de utilizarea limbii materne în cadrul familiei, asigură culturii româneşti o prezenţă vie în întreaga lume. Sprijinind această prezenţă şi construind punţi active între vorbitorii de limba română din întreaga lume, avem ocazia de a pune bazele unei comunităţi lingvistice globale, unite în simţiri şi în cuget'', spune Klaus Iohannis în mesaj.

Statul român are datoria de a încuraja şi susţine cu măsuri concrete educaţia în limba română în diaspora, pentru a permite fiecărui cetăţean să îşi educe copiii în spiritul culturii româneşti, se mai arată în mesajul şefului statului.

''Totodată, este absolut necesar să stimulăm o cultură a calităţii în sistemul de educaţie din ţară, încurajând interesul pentru literatura care a construit limba română cultă. Prin educarea fiecărei noi generaţii de români arătăm respectul cuvenit atât limbii române, cât şi eforturilor din trecut ale unor generaţii întregi de pedagogi, scriitori şi educatori. 'Limba română este patria mea', spunea atât de inspirat Nichita Stănescu. Să urăm, aşadar, nu doar astăzi, ci în fiecare zi, 'La mulţi ani!' limbii române'', îşi încheie mesajul preşedintele Iohannis.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis limba română diaspora