Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică cu premierul Sorin Grindeanu, stabilind să se întâlnească miercuri după-amiază, discuţiile urmând să se centreze pe bugetul de stat şi pe sustenabilitatea măsurilor anunţate de Cabinet, a declarat, luni seară, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, citat de news.ro
"Preşedintele vrea să afle afle direct de la premier planurile Guvernului pentru 2017. Este o discuţie necesară, având în vedere îngrijorările privind sustenabilitatea măsurilor anunţate şi a efectelor acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis.
Mădălina Dobrovolschi a mai spus că preşedintele i-a cerut premierului Sorin Grindeanu informaţii despre modul în care au acţionat autorităţile în perioada viscolului.