x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii: Rusia să respecte dreptul internaţional

Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii: Rusia să respecte dreptul internaţional

29 Ian 2015   •   12:20
Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii: Rusia să respecte dreptul internaţional

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi în România, că relaţiile ţării noastre cu Rusia sunt umbrite de criza ucraineană. Şeful statului a precizat că revenirea acestor relaţii la stadiul dialogului şi colaborării ţin de respectarea de către Moscova a dreptului internaţional.

"Relaţiile României cu Federaţia Rusă, asemenea relaţiei UE şi NATO cu Federaţia Rusă, sunt astăzi umbrite de evenimentele grave care au dus la criza ucraineană. Revenirea acestor relaţii la stadiul atât de necesar al dialogului constructiv şi colaborării corespunzătoare intereselor comune depinde imperios de respectarea politică externă rusă a principiilor dreptului internaţional. Încercarea de rescriere a regulilor, depăşirea unor linii roşii în materia conduitei şi principiilor de drept internaţional, recursul la modalităţi de acţiune între state care ţin de epoci trecute ne creează probleme tuturor, europenilor, comunităţii atlantice, vecinătăţii, Rusiei însăşi iar implicaţiile se extind dincolo de spaţiul euro-atlantic", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că "ameninţările la adresa securităţii regiunii extinse a Mării Negre amplifică rolul strategic al României în promovarea unui climat de pace şi securitate la frontiera estică a Uniunii Europene şi NATO".

"Vom urmări în continuare cu atenţie şi evoluţia conflictelor îngheţate, un element suplimentar de tensiuni, regiunea extinsă a Mării Negre", a spus şeful statului.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis ambasadori Rusia ucraina