Pe 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis câştiga al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, împotriva candidatului PSD, Victor Ponta.
„În urmă cu un an am pornit împreună pe drumul unui nou mod de a face politică în România - cu seriozitate şi respect pentru principii şi mai puţin scandal între politicieni. A fost un an cu multe provocări şi încercări, dar am făcut primii paşi. Vă mulţumesc că îmi sunteţi parteneri pentru a construi România puternică pe care ne-o dorim cu toţii!”, a scris Iohannis pe contul de facebook.
Iohannis a câştigat cu 54,43% dintre voturile exprimate, faţă de cele 45, 56% ale lui Ponta, deşi în primul tur diferenţa a fost de 10% în favoarea social-democratului. După un an de mandat, Iohannis a reuşit să desemneze un nou prim-ministru în locul lui Ponta, însă PNL rămâne în continuare în afara guvernării.