x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Iliescu a cerut lămuriri în legătură cu procedura de vot

Ion Iliescu a cerut lămuriri în legătură cu procedura de vot

de Veronica Micu    |    30 Noi 2008   •   00:00

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a votat în jurul orei 11.45 la Liceul Jean Monnet din Capitală. Fostul şef al statului a fost nevoit să se întoarcă la comisia din secţia de voatare, după ce a intrat în cabina de vot, pentru a cere câteva lămuriri.  “Vor fi patru partide în Parlament plus minorităţile, cel puţin. Se profilează trei principale partide plus UDMR, care are un electorat disciplinat, dar s-ar putea să mai răzbată şi alte formaţiuni”, a declarat Iliescu la ieşirea de la urnă.



"Pentru alegători procedura e mai simplă", a declarat fostul preşedinte al României. În legătură cu absenteismul la vot, Iliescu a spus că "este o anumită oboseală a oamenilor de această competiţie politică şi o stare de dezamăgire". În ceea ce priveşte opţiunile românilor, preşedintele de onoare al PSD e de părere că oamenii vor alege combinat, şi partidul, şi omul. "Pentru candidaţi a fost mai bine pentru că au luat contact cu oamenii", a mai spus Iliescu. Acestea sunt primele alegeri la care Ion Iliescu nu candidează. Ion Iliescu a fost însoţit la urne de soţia sa, Nina Iliescu. Fostul preşedinte a precizat că a ales să voteze cu aceeaşi formaţiune pe care a preferat-o şi în urmă cu patru ani!

Liderul social democrat a mai apreciat că o prezenţă redusă la urne ar trebui să constituie un semnal pentru politicieni. Pe de altă parte, el a vorbit despre “o anumită oboseală a oamenilor” în urma competiţiei politice şi despre “o stare de dezamgăire” generată de situaţia economică şi socială. Pe de altă parte, fostul şef al statului a apreciat că aceia care vor vota duminică au un punct de vedere mai bine conturat, mai bine informat. “După 19 ani s-au simplificat puţin lucrurile. Sunt trei partide mari şi late, pe fiecare l-au văzut şi la guvernare, şi în opoziţie şi pot să judece în cunoştinţă de cauză”, a conchis el.



×
Subiecte în articol: politic iliescu