x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Istoria reeditata - Roman si Basescu au facut pace

Istoria reeditata - Roman si Basescu au facut pace

de Oana Stancu Zamfir    |    17 Iul 2006   •   00:00

Pe vremuri il vedea ca pe Dumnezeu. In timp, a schimbat elogiul suprem cu "Esti cel mai bun, Petre!". Pe urma l-a schimbat pe Petre de tot. Traiectoriile lor politice au devenit linii paralele. Pana la o... "intersectie consensuala".

CA IN VREMURILE BUNE... Fosti colegi de partid, unul sef si unul subaltern, Petre Roman si Traian Basescu au revenit la sentimente mai bune

Pe vremuri il vedea ca pe Dumnezeu. In timp, a schimbat elogiul suprem cu "Esti cel mai bun, Petre!". Pe urma l-a schimbat pe Petre de tot. Traiectoriile lor politice au devenit linii paralele. Pana la o... "intersectie consensuala".

Petre Roman, Traian Basescu. Mana lui in mainile lui. Resedinta ambasadorului Taubman. Ziua Americii. Camerele de televiziune surprind momentul fara sa stie ca unul la fel nu s-a mai petrecut de mult. Sunt cinci ani de cand Basescu i-a dat lui Roman lovitura de palat. De atunci, intre ei nu a mai fost loc de o strangere cordiala de mana ca aceasta. Ce cuvinte au insotit gestul, manuitorii de condei ori microfon nu au putut surprinde. Doar adresarea reciproca: "Domnule presedinte!". Il intrebam pe Roman. "Discutie fara uz politic", zice. "Umana. A avut necazul asta cu operatia." "Atat?", insist. "Nu ne-am angajat in nici un dialog politic, daca asta vreti sa stiti." Si, redevenind amabil: "Lucrul asta nu e imposibil, dar nu s-a intamplat". "L-ati iertat?", il provoc. Tace lung. "Nu e vorba de acest lucru. Nu pun problema asa. M-a impresionat suferinta prin care a trecut... Apoi, e aceasta spectaculoasa destramare a autoritatii statului din cauza conflictelor dintre cei care reprezinta autoritatea! A atins proportii urate. La ce bun atunci sa te anini in trecut cand prezentul te obliga sa faci ceva?" Intervine aici elementul amintit: "intersectia consensuala". "Filozofia mea la ce ar trebui sa se intample in politica asta."

ANIVERSARE. Petre Roman implineste sambata 60 de ani. "Este pragul unui consens intelept, cu cei cu care m-am intersectat de-a lungul vietii. Scoala si Cercetarea, Revolutia, guvernarea si opozitia, diplomatia si relatiile externe sunt «intersectii» care, ca si atatea altele, sunt prezente in memoria mea in aceste zile", scrie in invitatia pe care a trimis-o tuturor celor cu care s-a "intersectat." Dascali (vreo cinci mai traiesc), colegi de catedra, membri ai Academiei. Apoi sefii de stat (Iliescu, da. Constantinescu, plecat. Trimite scrisoare). Regele nu e in tara (si aici e o poveste de reconciliere, multi ani dainuind povestea ca Roman l-a intors pe Majestatea Sa de la aeroport in ’90 si nu l-a lasat sa-si vada tara); va veni Principesa Margareta cu Principele Radu. Pe urma, prim-ministrii (minus Tariceanu, in concediu in Italia din 20 ale lunii) si ministrii (Severin - o alta "impacare", Nastase, Melescanu, mai noul Ungureanu). Revolutionari (Gelu Voican, Raicu, Iordache). Sefi de partid (si Geoana, si Boc, si Marko. Nu Vadim, nu Becali!). Si Duvaz si Babiuc (si cu ei impacat) si Blaga, Videanu... Si Dinescu (asemenea, pace) si Plesu (prieten) si Paler si Stan (Valentin, nu Valerian), ba si batranul Brucan. Presedintele Romaniei, intaiul sunat. "Si-a consultat agenda. A zis ca vine."

POVESTEA. Cei care au mai ramas prin PD sa-si aminteasca de inceputuri evoca o vorba pe care Traian Basescu ar fi obisnuit sa o spuna: "Eu am doi Dumnezei: unul in cer si unul Petre Roman". A ascultat de seful de partid cand, incoltit in do-sarul Flota, prin ’96, ar fi vrut sa renunte la politica. La randul lui, timp de zece ani a fost "colaboratorul perfect", cum il defineste Roman in cea mai recenta carte a sa. "Avea insa si o latura tenebroasa a caracterului pe care atunci n-o vedeam", constata acum amar fostul lider PD. In 2000, Traian Basescu era omul momentului. Castigase Primaria Capitalei. Roman pierde prezidentialele incasand un scor dureros: 2,7%. La 12 ianuarie, primarul anunta ca ar cam candida. Roman se declara surprins, invocand promisiunea "secundului" sau ca ii va fi alaturi la greu. In realitate, putini ii vor ramane alaturi. La 31 mai 2001, la Conventia Nationala, Roman a fost debarcat de la sefia PD. Se izoleaza pana in februarie 2004, cand pleaca din PD si infiinteaza Forta Democrata.

REVENIREA
"M-a impresionat suferinta prin care a trecut... Apoi, e aceasta spectaculoasa destramare a autoritatii statului din cauza conflictelor dintre cei care reprezinta autoritatea! A atins proportii urate."
Petre Roman
fost lider al PD

×
Subiecte în articol: basescu politic petre roman petre roman