x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis, consultări cu partidele la Cotroceni

Klaus Iohannis, consultări cu partidele la Cotroceni

28 Ian 2015   •   10:07
Klaus Iohannis, consultări cu partidele la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis discută la această oră cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament cu privire la priorităţile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare. Primii reprezentanţi care au intrat la consultări sunt cei ai PSD, urmând ca şeful statului să se întâlnească cu PNL, UNPR, PC, UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi PP-DD.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda discuţiilor se vor afla mai buna organizare a votului în străinatate, finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice şi accelerarea procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare.

Calendarul consultărilor de astăzi este următorul: de la ora 10,00 - Partidul Social Democrat; ora 11,00 - Partidul Naţional Liberal; ora 12,00 - Uniunea Naţională pentru Progresul României; ora 14,00 - Partidul Conservator; ora 15,00 - Uniunea Democrată Maghiară din România; ora 16,00 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale; ora 17,00 - Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

PSD va propune la consultările cu preşedintele Iohannis un sistem electoral diferit de cel actual pentru alegerea Parlamentului. Potrivit preşedintelui social-democraţilor, Victor Ponta, va fi fie un sistem mixt de tip german, fie un sistem proporţional, care să ducă la reducerea numărului de parlamentari, în aşa fel încât în Camera Deputaţilor să fie 300 de deputaţi, plus minorităţile naţionale, iar în Senat un număr maxim de 100 - 110 senatori.

Delegaţia PSD va mai susţine la Palatul Cotroceni ca organizarea tuturor tipurilor de scrutin, inclusiv în diaspora, să fie făcută de Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul logistic al autorităţilor publice.

În ceea ce priveşte sistemul de alegere a autorităţilor locale, pentru primari opţiunea PSD este aceea de a continua sistemul actual, "care nu a dovedit niciun fel de probleme în organizare şi funcţionarea mandatului''.

Este cea de-a doua rundă rundă de consultări a şefului statului cu partidele şi formaţiunile parlamentare de la preluarea mandatului prezidenţial.

Primele consultări au avut loc pe 12 ianuarie şi au vizat încheierea unui acord pentru finanţarea Apărării.


×
Subiecte în articol: klaus iohannis consultari cotroceni