Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, luni, că denunţul care vizează mai multe persoane printre care şi actualul Ministru de Interne, Carmen Dan, fost prefect de Teleorman, s-a înregistrat ca dosar penal, însă până în prezent nimeni nu are calitatea de suspect.
"A fost înregistrat ca dosar penal. S-a început urmărirea penală in rem, adică faţă de fapte", a precizat Kovesi, la ieşire de la Ministerul Justiţiei, întrebată despre situaţia denunţului făcut anul trecut, în martie, de fosta noră a lui Virgil Măgureanu.
Ea a mai spus că în prezent Carmen Dan nu are calitatea de suspect sau de inculpat în acest dosar şi nicio altă persoană, scrie Agerpres.
Citeşte şi:
Laura Codruța Kovesi: Ministerul de Interne să răspundă cum a scăpat Sebastian Ghiță de filaj
Ce spune Kovesi despre acuzaţiile lansate de Sebastian Ghiţă